Nu ne vom opri să atragem atenția. Președintele Agenției Internaționale de Energie atrage atenția că suntem într-o criză fără precedent. Mult mai mare decât cea în anii ’70 – de ce? Pentru că atunci criza a fost doar o criză a petrolului, acum este o criză a petrolului, a gazului, a energiei și va dura deci mult mai mult.
Președintele Joe Biden a declarat stare de urgență în SUA pentru că se confruntă cu un deficit al capacităților de producție a energiei electrice.
În tot acest timp, ce fac liberalii? – domnul Ciucă se ocupă cu ordonanțe de urgență care să ne închidă toate minele și termocentralele, iar domnul Ministru al Energiei Virgil Popescu a scos la vânzare Termocentrala Mintia.
Este inacceptabil că doar doi oameni pot crea această vulnerabilitate maximă pentru România – dependența de importuri și în special dependența Transilvaniei și Banatului de importurile care vin prin Ungaria, iar Parlamentul nu are nici un cuvânt de spus?!
Termocentrala Mintia este scoasă la vânzare cu termen de licitație pe 15 iulie 2022. Rog parlamentarii să se alăture demersului de a iniția o lege prin care bunurile din patrimoniul național nu se pot înstrăina decât prin lege, decât atunci când există o dezbatere a reprezentanților poporului.
Sistemul Energetic Național nu este a lui Ciucă, Termocentrala Mintia nu este a lui Popescu. Sunt ale poporului român. Iar în special în momentele acestea de criză, poporul trebuie întrebat, iar deciziile trebuie făcute transparente.
08.06.2022
Deputat Anamaria Gavrilă
Circumscripția electorală 22 HUNEDOARA