După un sezon slab în care a înregistrat o singură victorie, formația CSM Deva a jucat ultima partidă din acest campionat, duminică seara la Sala Sporturilor în compania formației CS Gloria Bistrița, pe care devencele au pierdut-o cu 34-24.
Pentru echipa deveană aceasta a fost ultima evoluție pe teren propriu în această stagiune și din păcate conform regulamentului federației, formația pregătită de prof. Daniel Gheorghe a retrogradat în liga secundă. Șanse minime ca la nivelul forului de specialitate să să decidă mărirea numărului de formații în prima ligă, astfel că e cert că din sezonul viitor echipa va juca în Divizia A, cu condiția ca cei din conducerea clubului devean să dorească acest lucru.
La finalul partidei de la Deva, galeria Viperele Galbene coordonată de Angela Pop a organizat o mică festivitate de retragere din activitatea de performanță a fostei componente a echipelor din Deva, Valentina Elisei-Ardean.
Titlul național la ediţia 2021-2022 a Ligii Naţionale de handbal feminin a fost cucerit de CS Rapid Bucureşti iar podiumul a fost completat de CSM Bucureşti şi SCM Râmnicu Vâlcea.
Au retrogradat CSU Ştiinţa Bucureşti şi CSM Deva, ultimele două clasate, în timp ce Dacia Mioveni şi CSM Slatina vor evolua în turneul de menţinere/promovare, alături de formaţiile clasate pe locurile secunde în cele două serii din Divizia A.
Handbal feminin: CSM Deva a retrogradat în liga inferioară
Partajează această știre
Noutăți
22 Decembrie – Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății
decembrie 22, 2024
Eroii Revoluţiei din decembrie 1989, comemoraţi la Hunedoara
decembrie 22, 2024
Colinde pentru pacienţii spitalului din Hunedoara
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate