Încep înscrierile la grădiniță. În cazul celor care se reînscriu, părinții și-au putut înscrie copiii cu vârste între 3 și 5 ani la grădiniță în anul școlar 2022-2023, începând cu data de 16 mai, iar astăzi se fac înscrierile pentru cei care frecventează prima oară o grădiniță.
Autoritățile au menționat că acolo unde numărul cererilor de înscriere va fi mai mare decât cel al locurilor disponibile, unitatea de învățământ va aplica mai multe criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice, după cum urmează:
Criteriile generale de departajare sunt următoarele și presupun existența:
– unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
– unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
– unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate, în anul școlar următor, în unitatea de învățământ respectivă;
– unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.http://stiri.tvr.ro/