În această săptămână, polițiștii vor organiza o serie de activităţi în comunitate, pentru a le explica hunedorenilor care sunt consecințele ce decurg din comiterea de infracțiuni și care este limita dintre legal și ilegal, într-o nouă ediție a campaniei naționale „Săptămâna Prevenirii Criminalității”
De azi și până vineri inclusiv, Poliția Română organizează, la nivel național, o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”.
Scopul acestei campanii în constituie informarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.
Specialiștii în prevenirea criminalității din cadrul I.P.J. Hunedoara vor organiza activități în spații publice, structurate pe domenii de prevenire, selectate în baza priorităților de acțiune ale Poliției Române pentru anul 2022, în colaborare cu parteneri instituționali. Ei vor vorbi oamenilor despre discriminare, violență domestică, disparițiile de minori, siguranța pe stradă și acasă, precum și siguranța în mediul online.
Aproprierea de comunitate şi nevoile acesteia reprezintă unele dintre obiectivele prioritare ale Poliţiei Române, de unde şi iniţiativa de a realiza de două ori pe an, timp de o săptămână, o acţiune ale cărei priorităţi sunt informarea şi conştientizarea populaţiei cu privire la aspectele de natură infracţională şi antivictimală. Inițiativa implică organizarea unei suite de activități informativ – preventive în spațiul public. Poliţiştii vor propune publicului larg o gamă variată de teme preventive, care vor fi transmise prin mijloace și metode interactive, adaptate la cerințele și nevoile grupurilor țintă și, totodată, vor prezenta consecințele ce decurg din comiterea de infracțiuni.
Acțiunile poliţiştilor hunedoreni sunt derulate zilnic, cu temă distinctă, de către poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii rutieri, cei de ordine publică şi parteneri instituţionali.
Activitățile desfășurate de polițiști în Săptămâna Prevenirii Criminalității sunt organizate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.
În Deva, „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” a debutat astăzi, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei ai Biroului Ordina Publică organizând discuţii cu locuitorii cartierului „Grigorescu” pe tema prevenirii şi combaterii discriminării. Tot astăzi, poliţiştii s-au deplasat la Şcoala Generală „Andrei Şaguna”, din Deva, unde au dezbătut aceeaşi temă cu elevii claselor a VI-a.
Marţi, 24 mai a.c. sunt programate activităţi preventive dedicate prevenirii violenței domestice. Miercuri, polițiștii vor vorbi cu oamenii despre prevenirea victimizării și a disparițiilor de minori, joi vor avea în vedere creşterea gradului de siguranţă în mediul online, iar vineri, discuțiile se vor concentra pe prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și siguranță rutieră.