Consiliul Judeţean Alba schimbă constructorul de pe Transalpina de Apuseni, lotul 1

Situaţia iniţială

În anul 2019, Societatea de Construcţii Napoca a câştigat procedura de atribuire pentru execuţia lucrărilor la ambele loturi din șoseaua ce va lega Munții Apuseni de autostradă. Valoarea contractului pentru Lotul 1, cei 40 de km de drum ce pleacă din municipiul Aiud, partener în proiect, a fost de 74.184.474 lei. Termen de finalizare – primăvara anului 2023. Valoarea totală a proiectului depășește 188 de milioane de lei, banii provenind din fonduri europene.

Situația actuală

În decembrie 2021, antreprenorul principal a intrat sub protecția legii insolvenței fapt care, implicit, a atras după sine complicații și încetinirea ritmului în derularea lucrărilor. La acel moment, modernizarea DJ 107 I era unul dintre puținele, dar și printre cele mai importante contracte rămase în patrimoniul firmei. Suplimentar acestei situații, odată cu falimentul City Insurance, compania nu a mai reușit să ofere o garanție de bună execuție, aferentă și esențială contractului, în cuantum de 10% din valoare. Nu a fost posibilă nicio altă variantă de garantare, nefiind o opțiune pentru asiguratori în cazul contractelor ce depășesc șase luni în executare. De asemenea, nu a putut fi pusă în practică reținerea succesivă din valoarea facturilor parțiale. În acest moment, stadiul lucrărilor pe acest lot este de 30%, cu valoare decontată de 24.000.000 de lei. Practic, vorbim de terasamente, consolidări, podețe, ziduri de sprijin, șanturi betonate și rigole, 13 km strat de legătură și alte elemente puse în operă.

“Ce vede oricine se uită, în această speță, la Consiliul Județean, este doar bunăvoință și dorința de a nu compromite un obiectiv atât de important. Toate facturile parțiale emise de constructor au fost plătite în maximum 5 zile. Noi am înțeles să nu generăm dificultăți în planul de reorganizare, iar banii nu au fost niciodată o problemă la fiecare etapă raportată. Am plătit la timp! Singura instituție care poate înțelege și accepta orice neajuns e biserica, dar nu un finanțator și un beneficiar care ajunge să se roage de constructor să intre în cerințele legilor. Am fost lângă dânșii, ne-am întâlnit ori de câte ori a fost cazul, dar fără un rezultat. E cazul să recuperăm, pentru că toate localitățile partenere întâmpină condiții de șantier nejustificate. În privința celuilalt lot, evaluăm permanent lucrările și anticipăm orice scenariu spre care ne putem îndrepta.” – Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba.

Obstacolul principal și motivul care a impus rezilierea contractului pe acest lot este tocmai faptul că, fără garanție de bună execuție, finanțatorul nu acceptă cererile de rambursare. Termenul de 90 de zile ce se aplică și în acest caz, de la declararea falimentul asiguratorului, a fost atins la data de 19 aprilie 2022, iar Societatea Construcții Napoca nu a oferit niciun instrument de garantare, motiv pentru care contractul a fost reziliat.

“Nu sunt omul care să ocolească și să se prefacă că nu regretă această situație. Sunt 6 km din acest drum ce traversează Aiudul și pe care toți ni-i dorim modernizați și practicabili. Din păcate, constructorul a dat foaia goală la acest test. Înțeleg situația, dar sunt obligată să pretind Consiliul Județean o cât mai mare atenție în a face o trecere către un nou constructor, asigurând condiții bune pentru tranzit și trafic, pentru cei care folosesc frecvent străzile Avram Iancu și Moților sau locuiesc pe acestea. Cei care au apetit pentru a panica și denatura adevărul ar face bine să priceapă că eficiența poate fi compromisă de situații ca asta. Important e că, azi, problema asta e pe masa unor oameni care știu ce au de făcut!” – Oana Badea, primarul municipiului Aiud.

Măsuri

Consiliul Județean Alba va parcurge cât mai rapid etapa de expertiză, pentru a determina valorile actualizate și ce mai este de executat, urmând să declanșeze o procedură accelerată pentru ca, în maximum trei luni, un nou constructor să preia acest lot.

Partajează această știre

Lasă un răspuns