Ziua Europeană Împotriva Obezității (ZEIO) este ziua dedicată conștientizării problemelor cauzate și asociate cu obezitatea, și a avut loc pentru prima dată în 2010, iar de atunci campaniile de informare a populației se desfășoară în fiecare an în a treia sâmbătă a lunii mai.
Ziua Europeană Împotriva Obezității (ZEIO) este o platformă de campanie a Asociației Europene pentru Studiul Obezității, cea mai importantă organizație europeană responsabilă de cercetarea în domeniul obezității. Cu ocazia ZEIO, comunitățile din sănătate, cele ale pacienților și cele politice își adună forțele pentru a crește gradul de informare și conștientizare în ceea ce privește obezitatea și multe alte afecțiuni asupra cărora aceasta are impact.
În ultimele decenii, obezitatea reprezintă o provocare din ce în ce mai mare, estimările recente arată că excesul de greutate și obezitatea cauzează peste 1,2 milioane de decese (sau 13%), în Regiunea Europeană în fiecare an, devenind a patra cauză de deces după hipertensiunea arterială, alimentația nesănătoasă și consumul de tutun. Raportul precizează că bărbații europeni sunt mai predispuși la supraponderabilitate, inclusiv obezitate, prevalența în rândul bărbaților constituie 63%, iar în rândul femeilor 54%.
Scopul campaniei este creșterea numărului de persoane informate în privința nutriției echilibrate și a riscurilor pentru sănătate generate de obezitate, precum și a gradului de informare a profesioniștilor din sănătate asupra problematicii obezității și metodelor de management al pacienților cu obezitate.
Obezitatea este o boală cronică, având o prevalență foarte mare, care afectează bărbați și femei de toate rasele și vârstele, fiind una dintre cele mai mari provocări ale sănătății publice din secolul XXI. Prevalența s-a triplat în multe țări din regiunea europeană a OMS, din anii 1980 până în prezent, iar numărul persoanelor afectate continuă să crească într-un ritm alarmant.
Pentru adulți, OMS definește excesul de greutate și obezitatea după cum urmează:
§ supraponderalitatea este un IMC mai mare sau egal cu 25;
§ obezitatea este un IMC mai mare sau egal cu 30.
IMC (Indicele Masei Corporale) oferă măsura cea mai utilă la nivel de populație a excesului de greutate și a obezității, deoarece este același pentru ambele sexe și pentru toate vârstele de adulți. Cu toate acestea, el poate să nu corespundă aceluiași procent de grăsime la diferite persoane. Pentru copii, vârsta trebuie să fie luată în considerare atunci când se definește excesul de greutate și obezitatea.
Sunt necesare intervenții pentru adoptarea comportamentelor alimentare sănătoase (consumul micului dejun, mese regulate, consumul de fructe și legume, consumul de apă în locul băuturilor îndulcite) și stimularea activității fizice în detrimentul comportamentelor sedentare.
Date statistice pentru jud. Hunedoara:
Nr. pacienți rămași în evidență | 2016 | 2017 | 2018 | 2019 | 2020* | 2021* |
Boli Cardio-Vasculare | 33.396 | 32.621 | 32.156 | 33.002 | 32.072 | 32.080 |
HTA | 62.438 | 62.735 | 63.158 | 61.887 | 60.410 | 61.040 |
Diabet zaharat | 24.833 | 26.404 | 28.139 | 28.217 | 30.522 | 34.529 |
Obezitate | 5.259 | 5.280 | 4.964 | 4.835 | 4.786 | 4.796 |
Nr. cazuri noi | 2019 | 2020* | 2021* |
Boli Cardio-Vasculare | 3.866 | 2.672 | 905 |
HTA | 5.542 | 4.260 | 2.130 |
Diabet zaharat | 2.262 | 2.762 | 1.954 |
Obezitate | 512 | 352 | 157 |
- In contextul pandemiei COVID-19
Compartimentul Evaluare și Promovare a Sănătății şi Educație pentru Sănătate, din cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Hunedoara, în parteneriat cu SC FEBA GROUP SRL Hunedoara și Primăria Hunedoara, va organiza acțiunea în aer liber ,,ZUMBA” în Hunedoara – Piața Ferdinand – Platoul Casei de Cultură Hunedoara, în data de 20 mai 2022, ora 1900,cu scopul de a conștientiza populația privind beneficiile mișcării în aer liber pentru a atenua efectele sedentarismului, care este una din cauzele instalării obezității.