Primăria Hunedoara doreşte să actualizeze, în format digital, Planul Urbanistic General al municipiului şi să realizeze un Plan Urbanistic Zonal pentru aria construită protejată din jurul Castelului Corvinilor, cu fonduri solicitate din bugetul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
În acest scop, de îndată ce apelul de proiecte va fi deschis, Primăria municipiului Hunedoara va depune la Ministerul Dezvoltării două proiecte: primul, în valoare de 919.708,04 lei (cu TVA) – pentru actualizarea în format digital a Planului Urbanistic General al municipiului şi satelor aparţinătoare; al doilea, în valoare de 456.925,01 lei (cu TVA) – pentru realizarea în format digital a Planului Urbanistic Zonal pentru zona construită protejată – zona Castelului Corvinilor.
Actualul Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului Hunedoara datează din 1999. Pentru zona construită protejată din apropierea Castelului Corvinilor nu există un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) valabil.
Ambele planuri urbanistice vor fi elaborate în format GIS (Sistem Informaţional Geografic), format care va permite eficientizarea procesului de autorizare a construcţiilor şi va conferi un grad mai mare de transparenţă investiţiilor prin realizarea unei căi digitale de acces la documentele de urbanism şi amenajare a teritoriului ce vizează municipiul Hunedoara.
„Planurile urbanistice sunt documente extrem de importante pentru orice administraţie locală. PUG-ul municipiului avea nevoie de o actualizare şi, din moment ce trăim în era informatizării, ne-am gândit că este obligatoriu ca această actualizare să fie făcută în format digital, cu un sistem GIS, astfel încât oricine să poată avea acces la informaţii actualizate privind documentaţia de urbanism. PUZ-ul pentru zona din preajma Castelului este foarte important pentru a proteja din punct de vedere arhitectural acea arie, dar şi pentru a putea asigura o revigorare şi o dezvoltare armonioasă a zonei. Aria vizată de acest PUZ cuprinde străzile Castelului, Voinii, Gabriel Bethlen, 9 Mai, Elisabeta Mărgineanu, Toamnei, Cernei, strada Constantin Bursan, dar și Piata Libertății”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.