Sobor de arhierei la hramul Mănăstirii Prislop

În Duminica Femeilor Mironosițe, 8 mai 2022, zi în care se face pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, la Mănăstirea Prislop a fost sărbătorit hramul istoric.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, împreună cu soborul de preoți și diaconi. De asemenea, a fost prezent și Preasfințitul Părinte Daniil Densușeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a rostit cuvântul de învățătură, despre cinstea pe care Biserica o acordă în această duminică Sfintelor Femei Mironosițe datorită devotamentului statornic și dragostei nemărginite arătate față de Mântuitorul Iisus Hristos, ele fiind și primele care au primit de la înger vestea învierii și primele care L-au întâlnit după înviere. De asemenea, această Duminică fiind închinată și Femeilor creștine, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre grija pe care Părintele Arsenie Boca a arătat-o în misiunea sa femeilor și familiei creștine.

La final, Arhipăstorul hunedorean, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor, a rostit un cuvânt de mulțumire adresat Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu, soborului împreună slujitor, viețuitoarelor așezământului monahal și tuturor pelerinilor, veniți astăzi în număr mare la sărbătoarea Mănăstirii Prislop.

După Sfânta Liturghie, soborul slujitor a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul mănăstirii. /www.episcopiadevei.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns