Etapa județeană din cadrul tradiționalei competiții fotbalistice Cupa României a continuat cu partidele din sferturile de finală.
Cum pe site-ul AJF Hunedoara sunt informații legate doar despre partida desfășurată pe stadionul din Crăciunești, menționăm că formația Șoimul Băița (antrenor Daniel Dăscălescu) a făcut instrucție cu echipa Dacia Orăștie pe care a învins-o cu 8 – 1. Au înscris pentru gazde A. Kocsis ( în minutele 3, 65 și 79), R. David (minutele 15 și 39), I. Adam (minutele 17 și 61), I. Pisoiu (min. 72) singurul gol al celor din Orăștie fiind înscris de. Bustan (min. 30).
La Pui, formația locală a pierdut întâlnirea cu CSM Vulcan , scor final 2 – 3 iar la Călan, echipa din localitate, Victoria, a câștigat , scor final 2-1 cu Inter Petrila 2 – 1.
Nu avem mai multe amănunte de la jocul derby, cel dintre Gloria orașului Geoagiu și Retezatul Hațeg, partidă care s-a încheiat după 90 de minute cu un egal 2 – 2, iar după prelungiri și loviturile de departajare de la 11 m, scorul a fost 6 – 5 în favoarea gazdelor.
Repetăm, pe site-ul AJF Hunedoara, nu sunt precizări legate de acest joc (deși conform bunei noastre colaborări, ne-am fi dorit) așa că toți cei ce doresc pot să facă tot felul de comentarii legate de această partidă câștigată de echipa gazdă.
Conform programării stabilite de către AJF Hunedoara, semifinalele se vor desfășura pe data de 18 mai, astfel: Victoria Călan – CSM Vulcan și Gloria Geoagiu – Șoimul Băița
Data finalei județene va fi stabilită ulterior.
Fotbal: Cupa României faza județeană… Doar rezultate și atât…
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate