Gazprom a oprit livrările de gaze naturale către “țările neprietenoase” Polonia şi Bulgaria

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat miercuri că a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, pe motiv că cele două țări nu au plătit în ruble pentru livrarea combustibilului, transmite Reuters.

Aprovizionarea va fi oprită până când vor fi făcute plăţile, a precizat Gazprom, scrie Agerpres.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept “neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Separat, ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, a declarat că Ungaria primeşte gaze naturale ruseşti conform contractului său cu Gazprom, prin Bulgaria şi Serbia, iar Gazprom a informat Budapesta că livrările care tranzitează Bulgaria sunt gestionate separat.

“Vreau să-i asigur pe toţi că oprirea livrărilor de gaze naturale către Bulgaria nu înseamnă oprirea livrările care tranzitează Bulgaria”, a declarat Peter Szijjarto pe pagina sa de Facebook.

Acesta a adăugat că următoarea obligaţie de plată a Ungariei pentru gazele naturale ruseşti este în 22 mai iar, ţara va transfera plata sa în euro către Gazprombank, unde suma va fi convertită în ruble.

Polonia, ţară al cărei contract cu Rusia expiră la finele acestui an, a spus în repetate rânduri că nu va respecta noua schemă de plată pentru gazele ruseşti. De asemenea, autorităţile de la Varşovia au anunţat că nu vor prelungi contractul cu Gazprom.

Contractul Poloniei cu Gazprom prevede livrarea a 10,2 miliarde metri cubi de gaze pe an şi acoperă aproximativ 50% din consumul naţional. Compania poloneză PGNiG a precizat marţi că va lua măsuri pentru a restabili livrările de gaze potrivit contractului Yamal şi că orice oprire a livrărilor reprezintă o încălcare a contractului. Compania poloneză a adăugat că are dreptul de a solicita despăgubiri în cazul încălcării unui contract. /www.digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns