Un avocat al Baroului Hunedoara s-a aflat, vineri, 15 aprilie 2022, la Centrul de zi „Clubul Seniorilor”, din Deva, pentru a răspunde la întrebări de natură juridică adresate de persoanele care beneficiază de acest serviciu social.
Întâlnirea a avut ca temă „Contractul de întreţinere” şi s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului dintre Direcţia de Asistenţă Socială Deva şi Baroul Hunedoara, care are ca scop acordarea de consultaţii juridice gratuite categoriilor sociale vulnerabile aflate în atenţia DAS Deva.
Concret, membrii centrului de zi au avut posibilitatea să afle de la avocata Bianca Ştef ce înseamnă un contract de întreţinere, dar şi informaţii utile despre obiectul acestui tip de contract, modalitatea de încheiere şi durata lui, clauzele pe care trebuie să le cuprindă şi obligaţiile pe care le au cele două părţi care încheie înțelegerea – întreţinătorul şi întreţinutul.
Dezbaterea s-a dovedit a fi una antrenantă.
Participanții au pus întrebări imaginând situaţii diferite sau chiar inspirându-se, pe loc, de pe Internet. Au oferit inclusiv exemple personale, povestind experienţele care i-au făcut să devină mai precauţi.
După prima jumătate de oră, atmosfera semăna mai degrabă cu o întâlnire între prieteni. Un motiv în plus pentru ca participanții să-și îndrepte curiozitatea și spre alte subiecte – de la testamente, donații și succesiuni până la legislația din domeniul pensiilor sau traseul pe care îl face o cerere de chemare în judecată, de la înregistrare până la pronunțarea soluției.
Consultaţia juridică s-a încheiat surprinzător. Seniorii au pregătit în secret un recital de poezie – versuri emoționante despre părinți și copii.
Momentul a culminat cu o invitație pentru reprezentantul Baroului. O provocare la o partidă de șah – dacă tot au aflat că au în fața lor un fost campion!
Centrul de zi „Clubul Seniorilor” Deva are, în prezent, 54 de membri – foști profesori și economiști, foști angajați ai Ministerului de Interne și ai Enel, cu o vârstă medie de 75 de ani.
Direcția de Asistență Socială Deva