Sorana Cîrstea (locul 27 WTA) a decis să își apere trofeul de la Istanbul (Turcia), organizatorii turneului din seria WTA 250 făcând anunțul la finalul săptămânii trecute.
Turneul de la Istanbul are o însemnătate aparte pentru Sorana Cîrstea deoarece sportiva din Târgoviște a cucerit aici primul titlu după 13 ani în circuitul WTA și al doilea al carierei, învingând-o pe Elise Mertens (Belgia) în finala din 2021, scor 6-1, 7-6(3).
Concursul WTA de la Istanbul este programat în perioada 18 – 24 aprilie, iar Sorana Cîrstea merge să își apere trofeul pe zgura din Turcia.Organizatorii turneului WTA de la Istanbul au anunțat cu entuziasm că Sorana Cîrstea va juca și la ediția din 2022: „Sorana Cîrstea se întoarce să își apere titlul! Jucătoarea care a cucerit trofeul în 2021 va fi pe teren la TEB BNP Paribas Tennis Championship Istanbul”, a fost anunțul organizatorilor turci.
Sorana Cîrstea va fi a treia favorită a turneul de la Istanbul iar pe tabloul principal s-au mai înscris jucătoare importante precum Veronika Kudermetova (Rusia), Elise Mertens (Belgia), Camila Osorio (Columbia), Vera Zvonareva (Rusia), Caroline Garcia (Franța), Marta Kostyuk (Ucraina), Petra Martic (Croația) sau Anastasia Potapova (Rusia).
Tenis de câmp: Sorana Cârstea prezentă la turneul WTA 250 de la Istanbul
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate