.

SJU Deva: Prima prelevare de organe din acest an!

Din dragoste pentru aproapele nostru…Prima #prelevare de #organe din acest an. Așa a gândit familia pacientului de 54 de ani care a decis ca din suferința pierderii celui drag, să facă un gest altruist și să dăruiască viață și speranță altor oameni aflați în suferință, prin acceptarea #donării de organe.

Astfel, în zorii zilei de 21.02.2022, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, a avut loc prima #prelevare de #organe din acest an, prin participarea echipelor de prelevare de la Institutul Clinic Fundeni condusă de Dr. Genadiy Vatachki, de la Institutul Clinic De Urologie Si Transplant Renal Cluj condusă de Dr. Pop Dan și de la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București prin Dr. Manole Ioana, care au prelevat ficatul, rinichii și corneea.

Această acțiune, nu ar fi fost posibilă fără implicarea conducerii SJU Deva, care susține necondiționat activitatea Centrului de Prelevare Deva, a Dr. Ioana Kovacs – KDP și as. Monica Popescu coordonator, a implicării medicilor A.T.I., Dr. Anghel Bunea, Dr. Alexandra Demian Crisan, Dr. Rosu Silviu și Dr. Lorena Ehim, precum și implicarea întregului personal sanitar și auxiliar al secției, fără efortul cărora nu ar fi putut avea loc intervenția.

Mulțumiri și condoleanțe familiei îndoliate, Dumnezeu să le dăruiască sănătate și mângâiere pentru pierderea suferită.

„DA” – pentru VIAȚĂ! 💝

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate