Desfășurate la finalul săptămânii trecute în Sala de atletism din cadrul Complexului sportiv Lia Manoliu din Capitală întrecerile primei etape din cadrul Campionatul Național de sală și a Campionatul Național de Probe Combinate pentru juniori până la 20 de ani, competiție organizată de către Federația Română de Atletism a adus rezultate bune ale juniorilor din județul Hunedoara.
Concursul a fost un ultim criteriu de selecție pentru alcătuirea lotului cu care România va participa la Campionatele Balcanice pentru juniori programate la acest final de săptămână la Belgrad în Serbia.
Raul Manuel Dan, legitimat la CSM Deva, pregătit de prof. Cornelia Juratoni și Adelin Pop legitimat la CSS Hunedoara, pregătit de antrenorul emerit Stefan Beregszaszy au reușit să își atingă obiectivele pentru această etapă de pregătire, cei doi finalizând pe locul secund probele la care au alergat, 1500 m respectiv 800 m.
Biroul executiv al FR Atletism a decis ca atletul devean să participe la Campionatele balcanice din Serbia ca și sportiva Eliza Enache –LPS Cetate Deva a câștigat locul I la săritura în înălțime.
Următoarea competiție atletică de sală este programată la finalul acestei săptămâni, tot la Bucureşti unde se vor desfășura întrecerile celei de a doua etape din cadrul Campionatului naţional de seniori și tineret, etapă care va definitiva lotul pentru Balcaniada de seniori din Turcia.
Atletism: Juniorii hunedoreni, în grafic la Campionatul Naţional de sală
Partajează această știre
Noutăți
22 Decembrie – Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății
decembrie 22, 2024
Eroii Revoluţiei din decembrie 1989, comemoraţi la Hunedoara
decembrie 22, 2024
Colinde pentru pacienţii spitalului din Hunedoara
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate