.

Termenul pentru depunerea declarațiilor fiscale D 100 și D 101 este 25 iunie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) transmite că termenul limită pentru depunerea declarațiilor D 100 și D 101 este 25 iunie.

Nu mai puțin de cinci prezentări privind modalitățile de completare a declarației unice în diverse situații a publicat ANAF pe site-ul său

  • Model de completare pentru venituri obţinute din activităţi independente impuse în sistem real;
  • Model de completare pentru venituri obţinute din activităţi independente impuse la normă de venit;
  • Model de completare pentru venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor (contracte de închiriere în lei şi valută) ;
  • Model de completare pentru venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor (contract de închiriere în lei);
  • Model de completare pentru persoane fără venituri care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
  • Termenele pe care le au firmele pentru declarațiile de impozit

ANAF a informat și care sunt termenele pentru depunerea declarațiilor pe perioada aplicării prevederilor art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020 pentru instituirea unor măsuri fiscale de stimulare a menținerii/creșterii capitalurilor proprii.

Potrivit ANAF, pe perioada aplicării prevederilor art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020, termenele pentru depunerea declarațiilor sunt cele prevăzute la art. I alin. (13) din acest act normativ și anume:

  • pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, prin derogare de la prevederile art. 41 și 42 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declarației anuale privind impozitul pe profit (formular 101 – Declarație privind impozitul pe profit) și plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor, iar pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin.(5) din Codul fiscal până la data de 25 a celei de-a șasea luni, inclusiv, de la închiderea anului fiscal modificat
  • pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, prin derogare de la prevederile art. 56 din Codul fiscal, termenul pentru depunerea declarației aferente trimestrului IV (formular 100 – Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat) și plata impozitului aferent acestui trimestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor
  • pentru plătitorii de impozit specific unor activități, prin derogare de la prevederile art. 8 din Legea nr. 170/2016, cu completările ulterioare, termenul pentru depunerea declarației aferente semestrului II (formular 100 – Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat) și plata impozitului aferent acestui semestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.

Potrivit prevederilor art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2020, nu intră sub incidența prevederilor acestui articol contribuabilii pentru care reglementările contabile sunt emise de Banca Națională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Contribuabilii pot solicita asistență cu privire la modul de completare și de depunere a declarațiilor fiscale prin Formularul de Contact sau prin apelarea Call-Center-ului la nr. de telefon +4 031.403.91.60. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate