METEO: Cod portocaliu de vânt puternic în județul Hunedoara. Rafalele ating 140 de km/oră

Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic pentru 13 județe din țară. Alte șase județe sunt sub avertizare Cod galben.

Astfel, avertizarea Cod portocaliu vizează județele Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna și Vrancea.

Conform meteorologilor, în noaptea de vineri spre sâmbătă și în prima parte a zilei de sâmbătă, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120-140 km/h, viscolind și troienind zăpada, iar vizibilitatea va fi foarte redusă.

Avertizarea este în vigoare de vineri, de la ora 16.00, până sâmbătă, la ora 10.00.

Meteorologii au emis și o avertizare Cod galben pentru județele Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Suceava și Botoșani.

Aceasta este în vigoare de vineri, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 20.00.

Conform acesteia, în Carpații Meridionali și Orientali vântul va avea intensificări de 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 de metri rafalele vor depăși 90-110 km/h.

În cea mai mare parte a Moldovei vor fi rafale de 55-65 km/h, iar pe arii restrânse de 75-80 km/h.

cod portocaliu și galben de vânt
Partajează această știre

Lasă un răspuns