De ce sunt nimeni!?  Pentru că sunt unul dintre milioanele de nimeni de care ar fi trebuit să ai tu grijă. La tine e doar optativ. Știu că nu o să citești ce-ți scriu! Și poate tocmai de aceea îți scriu! Mă deranjează corupția de la butoane și oamenii care au caractere infecte. Oare ai fost și tu om politicianule? Și ai ajuns brusc sus. Foarte sus. Uau! Stratosferă. Panoul cu butoane. Lumina reflectoarelor. Pixul din care pot curge milioane. (Multe către tine). Coloana oficială. Puterea. 

Și atunci, o da, atunci s-a schimbat totul. Ai inspirat adânc, profund, cu sete, aerul tare al puterii. Decizii, bani, privilegii. 

Și, te-ai îmbolnăvit cumplit!

De nepăsare. Noi… Prostimea. Ce ne-am face noi fără „elita” din care tu faci acum parte?! Tu știi mai bine ce e bine pentru noi. Nici nu ne mai întrebi ce vrem, cocoțat pe platforma unui dispreț copleșitor. Pe care da, îl camuflezi cu mare efort, o dată la patru ani, când tragi tare de colțul buzelor în dreapta și în stânga că să obții cumva un zâmbet cald, un zâmbet înțelegător, rostind cinci-șase cuvinte cheie, pe care le repeți ca o moară stricată – oameni, popor, bunăstare, spitale, drumuri, educație, Europa. Zâmbet. Dacă dai draperia ipocriziei la o parte… e ditamai rânjetul.

Ți-a intrat cancerul nepăsării, al orbirii, al autosuficienței, al aroganței, al detașării, al neiubirii până în ultima celulă. Și da, atunci când te uiți în oglindă, o da, ai învățat să te autoamăgești, să te legitimezi, să te „scoți” cumva. Îți spui că de fapt faci ce trebuie, dar ești neînțeles, că scopul scuză mijloacele.  Se spune că în miezul fiecăruia dintre noi stă adânc înscris chipul lui Dumnezeu. Știi unde sunt oamenii aceia de care te-ai decuplat total? Știi unde? Îmbracă-te într-un combinezon din ăla alb și stai câteva ore într-o secție de ATI. Uită-te în ochii unui bolnav agățat de tubul de oxigen pe holul spitalului, care așteaptă de ore întregi un pat. Dormi o noapte în gară. În orice gară. Treci pe la trei azile de bătrâni. Nu din alea cu 2000 de euro pe lună! Și nu de Crăciun, cu șase televiziuni în spate și cu două pungi de portocale în mână. Ia cina cu doi pensionari amărâți și singuri. În ziua din săptămână în care eventual își permit carne. Du-te cu ei la farmacie când își iau compensatele. Vezi ce pun în coș la supermarket. Urcă-te pe munte, dar nu pe coasta dinspre șosea, ci pe aia din spate, ferită, și contemplă orizontul defrișat, din care au mușcat drujbele feroce ale prosperității tale. Uită-te că abia mai suntem 25-30 % care ne târâm, chinuit, într-o mare lehamite și tristețe, odată la 4 ani, să trântim o ștampilă pe o altă dezamăgire, care se adaugă la atâtea și atâtea altele. Poate că asta ai și urmărit. Ești acum etern.

Și nu, chiar nu îți scriu din ură!Mă doare prea tare ca să mai urăsc. Am obosit și am învățat cât de otrăvitoare e ura.  Îți scriu din durere. În speranța, atât de firavă, că durerea mea, a unui nimeni, poate să te miște pe tine din durerea ta de cot. Da, sunt nimeni. Eu, noi. Și da, tu ești cineva. Cineva toxic, politicianule! Impregnezi cu cianură de nepăsare aerul pe care îl respirăm.

Cândva, sunt sigur, ai fost și tu OM!

 Acum, te crezi Dumnezeu! Când, de fapt, nici om nu mai ești. EȘTI CA UN BIVOL, NU MAI RESPECȚI NIMIC ÎN ȚARA ASTA. DACĂ TU NU RESPECȚI LEGILE, EU DE CE SĂ LE RESPECT? NICI CONSTITUȚIA NU O RESPECȚI, LA STAT NU PLĂTEȘTI NIMIC. TOT FURI ȘI PĂCĂLEȘTI. ORGANELE DORM…

Politicianul român muncește din greu pentru binele tău, al meu, al nostru.  Oamenii politici moderni sunt tot timpul îngândurați, preocupați. Par a fi tot timpul pe fugă, așteptând PNRR și ,,Anghel Saligny”. O națiune de colorat în culorile veseliei date de, eventual, prafuri.

Când lectura ta se rezumă la textele scurte de pe net, e firesc să nu vezi cumplita asemănare. Când, deși ai în portofoliu diplome la instituții de prestigiu, nu ai ieșit din casă nici măcar să cumperi pâine, e firesc să fii complet rupt de realitate. Când părinții și bunicii tăi primeau salamul de Sibiu, atât de visat de popor, adus de mașina casei de comenzi direct în bătătură, în timp ce ”prostimea” se calcă în picioare pentru o pâine, este normal să nu ai habar ce mănâncă azi oamenii de rând.

România este la marginea prăpastiei!

Cu un picior atârnând deja în gol. Și pentru asta suntem toți vinovați. Străzile nu sunt murdare doar pentru că avem politicieni de ”mare angajament”, ci și pentru că noi facem mizerie. Spitalele sunt focare de infecție, nu doar pentru că niciun manager de spital nu este cocoțat acolo pe criterii de competență, ci și pentru că unii din noi sunt certați cu apa și săpunul. Școala e în cădere liberă, pentru că părinții au pretenția să îi învețe pe profesori cât fac 2+2, dar și pentru că dascălii sunt plătiți în batjocură. Societatea se prăbușește sub ochii noștri. Pare că ne-am obișnuit cu ideea. Stăm și ne văicărim că ne fură austriecii pădurile, americanii gazul, rușii aerul, francezii apa, italienii curentul.

Nu, nimeni nu ne pune arma la tâmplă și nimeni nu ne tâlhărește. Noi ne vindem pe nimic. Din dorința de a ciupi ceva, de la vlădică la opincă, toți sau aproape toți încălcăm reguli și legi, pentru că la noi merge și așa. Apoi ieșim mânioși pe Facebook și ne certăm.

Clasa politică e oglinda noastră

 În timp ce ne scuipăm virtual, ne tăiem capetele și ne înjurăm, de 30 de ani ei dezmembrează țara și o scot pe șest la mezat. Ei știu că suntem ”ocupați”. Vara, cu grătarele și concediul în imensa mare devenită latrină publică, din vina noastră, mâncând alimente alterate și zăcând pe plaje pline de gunoaie. Iarna, cu ”sfintele sărbători”, devenite, prin grija celor care ne scapă de ”povara” Credinței, chiolhanuri aducătoare de salvare și internare, come alcoolice și o grămadă de accidente. Suntem un popor ocupat cu veselia, hazul de necaz și bancurile. Cu mațul plin și mintea goală și odihnită. Pentru că o națiune educată ar ridica cu adevărat probleme, îi lăsăm să cumpere arme la mâna a doua, alimente de plastic și apoi ne plângem că nu sunt bani pentru școală. Dar nu prea tare, ce drac să faci acum cu prea multă carte?  Le luăm copiilor telefoane șmechere să poată, dragii de ei, să butoneze liniștiți în ”toaleta” din fundul curții, spunea Adriana Stoicescu.

O țară în cădere liberă, împinsă discret de la spate. Asta suntem.  E, în primul rând, vina noastră.

Am scăpat și de congresul PNL

Care a fost hitul acestei veri. Ce congres? A fost ca la măcelărie, Poporul e cu necazurile lui, care, toate se rezolvă ca-n basme, dacă vin banii de la Bruxelles. De aceea, șefa Comisiei Europene a fost așteptată ca Papa de la Roma, a venit de mila noastră, cu un sfert din geanta promisă, unde banii ajung tot la hoți. Îmi pare rău de PNL, tot cu hoții a rămas. Flutur este nemuritor, iar de Vâlceanu, nu am cuvinte. Prostia și Hoția fac casă comună. Nu uitați…

Papa Francisc a lansat luni un avertisment dur, pentru a-i proteja pe bătrâni, afirmând că aceștia sunt victimele unei eutanasii ascunse, relatează ziarul italian La Stampa, citat de Rador. Viața nu trebuie aruncată la coș. Papa Francisc, VINO MAI REPEDE PE PĂMÂNT, MÂNTUITORULE,  SĂ VEZI DOBITOCII LUI SATANA!

 Al dumneavoastră, același

Prof. Ioan Romeo Mânzală