În perioada 27 august – 3 septembrie 2021, Clubul sportiv ACS Ronin din Deva a fost reprezentat chiar de către sportivul emerit sensei Mircea Popa (centura neagră, 6 dan), care a participat, săptămâna trecută, alaturi de alti peste 150 de sportivi și antrenori din toată țara, la stagiul de pregătire fizică și tehnică susținut la malul Mării Negre de maestrul Vladimir Jorga – 9 DAN. Evenimentul a fost organizat de Federația Română de Karate Tradițional condusă de Nicolae Marandici.
Această formă de pregătire sportivă are o activitate neîntreruptă de peste 35 de ani și urmărește perfecționarea tehnicilor și armonizarea cu regulamentele internaționale din această disciplină sportivă.
ACS Ronin Deva a reprezentat județul la stagiul de pregătire fizică și tehnică la Karate Tradițional din Eforie Sud
Partajează această știre
Noutăți
Colinde pentru pacienţii spitalului din Hunedoara
decembrie 20, 2024
Vărmaga, gata să primească colindătorii
decembrie 20, 2024
Mica Publicitate