Vineri, 9 iulie, într-o atmosferă prietenească, a avut loc schimbarea colanului. Andrei Hanta a predat colanul noului președinte, Alic Deli-Maria.
Am avut onoarea să-i avem alături de noi pe Guvernatorul (DG) districtului 2241 (România și Republica Moldova), Adrian Luca și a asistentului guvernator (AG), Ilie Sbuciunelea.
Rotary este o rețea globală de 1,2 milioane de prieteni, una din cele mai mari organizații de voluntariat din lume.
Misiunea Rotary este de a promova integritatea, bunăvoința, excelența, prietenia și de a derula proiecte în folosul comunității, în special pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile, a tinerilor, a educației.
ROTARY CLUB DEVA CASTRUM a fost înființat în anul rotaryan 2015-2016, având ca membri fondatori pe: Olivia Nițescu, Carmen Crișan, Marcela Grecu, Firczak Iulius, Szell Lorincz, Alexandru Simina.
Proiecte districtuale: Apa și igienizarea, educație și alfabetizarea pentru toți copiii.
Proiecte locale ale clubului: Ajută un copil să meargă la școală, Sărbătoare în sufletul copiilor (cadouri de Paști și Crăciun la familiile defavorizate, la case familiale), Burse pentru a sprijini excelența în arta interpretării, Concursul de șah, Concurs de recitat, Sprijinirea Secției de copii a Spitalului Județean de Urgență Deva, Sprijinirea Secției de Pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Deva, Scut pentru Spitalul Deva (perioada Covid 19), Igienizarea Parcului Dendrologic Simeria împreună cu Interact și Rotakids etc.
Sunt multe de spus despre Rotary, despre mentalitatea Rotary de a promova excelențe profesionale, moralitatea, prietenia.
Deoarece fondatorul Clubului Rotary, Paul Harris (1905) spunea că ”Rotary are înclinație mai degrabă spre acțiune nu pe vorbe”, mă opresc aici.
Mă simt onorată că sunt președinte în anul Rotaryan 2021-2022, onoare care atrage o imensă responsabilitate.
Mă angajez să promovez principiile și misiunea Rotary, să inițiez, împreună cu membrii clubului, proiecte în folosul comunității.
Mulțumesc Post President Andrei Hanta și echipei, pentru acțiunile desfășurate într-un rotaryan greu, sub impactul COVID 19.
Menționez că am alături de mine pe Alexandru Simina-secretar, Andrei Hanta-trezorier și, bineînțeles, pe toți membrii clubului.
Deviza acestui an rotaryan este: SERVE TO CHANGE LIVES.
PREȘEDINTE RCDC
Alic Deli-Maria