La sfârșitul acestei săptămâni se vor desfășura pe platoul din apropierea orașului Simeria din judetul Hunedoara, întrecerile din cadrul ediței 2021 a tradiționalei competiții de nivel național, Cupa României în paralel cu Memorialul Aurel Vlaicu, Competițiile sunt organizate de către Asociația Clubului Sportiv al Armatei Aurul Brad, în parteneriat cu primăriile din Brad și Simeria, cu sprijinul Directiei pentru tineret și sport a județului Hunedoara.
Au confirmat participarea sportivi de la cluburile aeronautice din Piteşti, Ploieşti,Cluj-Napoca, Galaţi, Brad, Hunedoara, Deva, Tg. Mureș, Odorheiul Secuiesc, Satu Mare, Salonta și Cristurul Secuiesc.
Se va evolua la probele de concurs stabilite prin regulament, adică la planoare profesionale F 1 A, atât la seniori cât și la cele două secţiuni ale juniorilor.
Organizatorii ne-au comunicat că la probele de seniori și juniori vor evolua și componenții loturilor naționale iar la seniori va fi prezent în competiție și campionul mondial en titre, brădeanul Aurelian Brînzoi, acum maestru emerit al sportului, cel care este legitimat la CSA Aurul Brad.
Competiția programată la finalul acestei săptămâni se va desfășura după următorul program:
• vineri 18 iunie- antrenamentele oficiale
• sâmbătă 19 iunie -între orele 8-15 proba de planoare profesionale F 1 A
• de la ora 18 la ora 20 sunt programate probele de baraj, fly-off
• la ora 21 este programată festivitatea de premiere
Există în program și o rezervă pentru această competiție, pentru ziua de duminică, când între orele 8 și 14 se pot desfășura întrecerile restante din prima zi.
Ca de obicei, organizatorii pregătesc premii deosebite pentru sportivii de pe podiumul de premiere iar noi completăm această știre cu informația că la începutul lunii iulie pe același amplasament de la Simeria se vor desfășura întrecerile Campionatului Mondial de aeromodelism.
Aeromodelism: Cupa României se va desfășura la Simeria
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate