Comitetul Executiv al FRF a aprobat, în ședința din 24 mai, data de disputare a Supercupei României, programul competițional pentru Cupa României, ediția 2021-2022 și data la care va începe Liga 2 și Liga 3.
Data de disputare a jocului pentru Supercupa României a fost stabilită pentru 10 iulie 2021. În Supercupa României se vor întâlni campioana din acest sezon, CFR Cluj, și câștigătoarea Cupei, Universitatea Craiova. Ora și locul de disputare a partidei vor fi anunțate ulterior pe site-ul FRF.
Cupa României, ediția 2021-2022, va debuta pe 28 iulie, după următorul program: faza I – 28 iulie, faza a II-a – 11 august, faza a III-a – 25 august, faza a IV-a – 8 septembrie, faza optimilor – 27 octombrie, faza sperturilor – 1 decembrie, faza semifinalelor – 20 aprilie 2022 (manșa tur) și 11 mai 2022 (manșa retur), iar finala pe 19 mai 2022.
În ligile inferioare sezonul competițional 2021-2022 va începe pentru Liga 2 în data de 31 iulie, iar pentru Liga 3 pe 28 august.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF, că o decizie privind regula U21 în Liga I se va lua până la 27 iunie. El a explicat că 15 din cele 16 cluburi din Liga I au respins varianta propusă de FRF prin care cel de-al doilea jucător sub 21 de ani să fie menţinut în teren cel puţin o repriză.
Acesta a menţionat că va forma un grup de lucru cu reprezentanţii cluburilor din Liga I pentru a lua cea mai bună decizie în privinţa regulei U21.
Fotbal: Decizii importante luate de către Federația Română de Fotbal
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate