Se refac marcajele rutiere și trecerile de pietoni, pe DJ 687 pe raza municipiului Hunedoara

Siguranța cetățenilor municipiului Hunedoara și a celor dragi acestora, a turiștilor, precum și a celor ce doar tranzitează municipiul Hunedoara, este cea mai importantă pentru noi, ca administrație publică locală!

De aceea, începând de luni, 12 aprilie 2021, pentru toți conducătorii auto am început trasarea longitudinală și refacerea marcajelor rutiere, semne și treceri de pietoni, pe DJ 687 pe raza unității administrativ teritoriale a municipiului Hunedoara, porțiunea cuprinsă de la ieșirea din municipiu înspre Sântuhalm.Lucrările de trasare și refacere a marcajelor din această zonă vor continua pe parcursul a mai multor zile, fiind influențate direct de condițiile meteo.

Cu această porțiune de drum, cea mai intens circulată arteră, debutează astfel pentru angajații Salubprest Hunedoara, ca în fiecare an, un nou sezon de refacere a marcajelor rutiere la nivelul municipiului Hunedoara.În aceste zile, traficul poate fi îngreunat sau restricționat local, pe DJ 687, în zonele unde se realizează refacerea marcajelor rutiere longitudinale și transversale.

Și tot pentru siguranța șoferilor, pentru a îmbunătăți vizibilitatea acestora pe timp de noapte, angajații primăriei au revopsit parapeții drumurilor spre satele aparținătoare municipiului Hunedoara, după cum puteți vedea în imaginile suprinse astăzi la ieșirea din Hunedoara, spre Zlaști și Teliuc. Zidurile de sprijin existente, marginile metalice ale podurilor și podețelor, împreună cu parapeții metalici sau din beton amplasați la marginea acestor drumuri au fost și anul acesta vopsite în alb și roșu, culori reflectorizante, pentru a le spori vizibilitatea pe timpul nopții tuturor conducătorilor auto.

Recent, aceste drumuri cu numeroase curbe au fost curățate de vegetație, tot pentru a îmbunătăți semnificativ vizibilitatea celor de la volan, atât ziua, cât și noaptea.

Punem accent pe siguranța hunedorenilor aflați în trafic chiar și atunci când vremea nu este prietenoasă, astfel că acționăm tot în această perioadă la curățarea și decolmatarea tuturor rigolelor existente pe drumurile ce leagă municipiul nostru de satele aparținătoare: Răcăștia, Zlaști, Boș, Groș, Teliuc și Peștiș. Aceste rigole preiau apele pluviale de pe șosea, dar și acumulările de pe versanți și dealurile din împrejurimi, pentru ca circulația autoturismelor pe toate aceste drumuri să se facă în condiții optime chiar și pe timpul ploilor. /fB Primaria Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns