Starea de alertă, prelungită în România

Guvernul a adoptat, joi, prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 13 aprilie.

Executivul a stabilit că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei va fi permisă, în perioada 1 mai-2 mai 2021, de Paște, în intervalul orar 20.00 – 5.00, fiind noaptea de Înviere. Aceeași măsură s-a luat și pentru perioada 8 – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00, când are loc sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramadan.

În acest fel, enoriașii vor putea participa la slujbele religioase.

În zilele de 23 aprilie – Vineri înainte de Sărbătoarea Floriilor și 30 aprilie – Vinerea Mare, înainte de Paște, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5.00 – 20.00. Între orele 20.00 – 5.00, operatorii economici pot desfășura doar activitate de livrare la domiciliu.

Structurile turistice din stațiunile de pe Litoralul Mării Negre își vor putea desfășura activitatea cu cel mult 70% din capacitatea maximă de cazare, cu respectarea normelor de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Toate celelalte măsuri de protecție sanitară sunt menținute pe perioada stării de alertă, pentru a proteja sănătatea populației și pentru prevenirea răspândirii virusului. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns