Primăria municipiului Hunedoara va aduce în atenţia Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care numărul total al elevilor care beneficiază de burse va depăşi 2.200 (cu 245 mai mulţi decât în toamna anului trecut şi cu aproape 1.000 mai mulţi decât în 2016).
Un alt fapt îmbucurător este acela că numărul beneficiarilor de burse de merit s-a triplat în ultimii 5 ani. Numărul burselor sociale este în scădere. Mai bine de o treime dintre elevii din şcolile şi liceele din Hunedoara beneficiază de burse acordate de Primărie.
Proiectul de hotărâre ce va fi supus la vot în şedinţa Consiliului Local Hunedoara, de la finele lunii martie, prevede majorarea numărului de elevi care beneficiază de burse şcolare, de la 1.961 la 2.206. Cuantumul burselor rămâne neschimbat, aşa că va fi necesară şi o majorare a bugetului alocat în acest scop, de la 3.011.660 la 3.406.380 de lei.
În oraş învaţă 9 elevi care, anul trecut, au obţinut premii la olimpiadele şi concursurile naţionale şi care astfel beneficiază de burse de performanţă.
Numărul beneficiarilor de burse de merit a crescut spectaculos, de la 490, în 2016, la 1.445, la ora actuală. Aceste burse se acordă elevilor cu medii generale de la 8.50 în sus şi nota 10 la purtare, precum şi celor care au obţinut premii la fazele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare.
În ce priveşte numărul elevilor care au parte de burse de studiu, în municipiul Hunedoara, evoluţia a fost, de asemenea, crescătoare, de la 52 în 2016 la 82 în martie 2021. Aceste burse se acordă elevilor care au media generală de minimum 7, nota 10 la purtare şi provin din familiile în care venitul pe membru de familie este mai mic sau cel mult egal cu salariul minim pe economie.
Numărul elevilor nevoiţi să solicite burse sociale este într-o scădere evidentă, de la 829 în 2016, la 672, în martie 2021. Aceste burse se acordă la cerere, în funcţie de situaţie materială şi socială a familiei din care provine elevul, indiferent de medii şi nota la purtare.
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, consideră că un rol important în creşterea numărului de elevi – bursieri din oraş l-a avut şi majorarea valorii burselor. „Deşi legea prevede un cuantum minim de 100 de lei pentru o bursă, noi am încercat mereu să majorăm aceste sume. Am ştiut de la bun început că, dacă îi stimulăm şi noi aşa cum putem, elevii vor învăţa mai bine, iar acest lucru se vede din ce în ce mai clar şi în situaţiile raportate de şcoli şi licee. La finele anului trecut calculaserăm că vom avea nevoie de 3 milioane de lei pentru burse, în 2021. Acum suma creşte la 3,4 milioane, dar, nu-i nimic, e o cheltuială pe care o facem bucuroşi.
În ce priveşte cuantumul burselor, acesta a fost majorat considerabil în 2016, 2017 şi 2019. Dacă, în 2015, o bursă de performanţă însemna doar 80 de lei pe lună, acum valoarea ei este de 170, ca exemplu. În acelaşi interval, cuantumul burselor de merit a fost, practic, dublat.
Am fi dorit să le creştem din nou, dar faptul că Guvernul actual ne-a tăiat 4 milioane de lei din bugetul pe 2021 face imposibil acest lucru, cel puţin deocamdată. Totuşi, Primăria Hunedoarei susţine financiar creşterea numărului de bursieri. Am ajuns la peste 2.200 de burse şcolare. Dacă luăm în considerare numărul total al elevilor din ciclurile primar, gimnazial şi liceal din oraş şi îl comparăm cu numărul celor cărora le acordăm burse, constatăm că 37 la sută dintre ei beneficiază de burse din partea municipalităţii”, adaugă primarul Dan Bobouţanu.
În şcolile şi liceele din municipiul Hunedoara învaţă acum 5.966 de elevi (în ciclurile primar, gimnazial, liceal şi în şcolile profesionale).
Cuantumul burselor achitate de Primăria municipiului Hunedoara este următorul:
- 170 de lei pentru bursele de performanţă
- 160 de lei pentru bursele de merit
- 140 de lei pentru bursele de studiu
- 120 de lei pentru bursele sociale.
Conform unui raport întocmit de Societatea Academică din România în parteneriat cu Avocatul Poporului, doar 6 la sută dintre primăriile din România au plătit, în anul şcolar 2019 – 2020, toate categoriile de burse şcolare (de performanţă, de merit, de studii şi sociale). Primăria municipiului Hunedoara este onorată să se numere printre ele.