A început a treia etapă a campaniei naționale de vaccinare împotriva coronavirusului destinată populației generale. Toate persoanele care au împlinit deja 16 ani se pot programa pentru vaccinarea anti-COVID sau se pot înscrie pe listele de așteptare.
În localitățile unde rata de infectare a depășit 4,5 cazuri de COVID-19 la o mie de locuitori, începe deja vaccinarea populației generale.
Bolnavii cronici, persoanele în vârstă și cei care lucrează în domenii esențiale vor avea în continuare prioritate atunci când se fac programările pentru vaccinare anti-COVID. Cei care nu găsesc locuri libere, se pot înscrie pe listele de așteptare ale unui centru unde doresc să se vaccineze.
Înscrierea pe listele de așteptare se face în anumite intervale orare, în funcție de județe. Astfel, între orele 9.00 și 11.00, listele au fost deschise pentru cei care locuiesc în primele 15 județe ale țării, în ordine alfabetică, începând cu Alba și Arad, până la Constanța și Covasna.
Între 11.00 și 13.00, se fac înscrierile pentru alte 15 județe, începând cu Dâmbovița, Dolj, până la Olt și Prahova. Iar între 13.00 și 15.00, urmează restul județelor, începând cu Sălaj, la care se adaugă Ilfovul și Capitala. /www.europafm.ro