Sâmbătă, 27 februarie, ora 17.00, Şcoala şi Grădininţa Brâncovenească alături de Curtea Brâncvoenească va organiza Conferinţa „TULBURĂRI ALE MODERNITĂŢII: TEHNOLOGIE, MASCULINITATE ŞI FEMINITATE”, în Sala de Conferinţe de la Curtea Brâncovenească, str. Vasile Lupu, 43-45, Constanţa. „Performanţa absolută a unei şcoli este grija pentru sănătatea mintală a copiilor ceea ce, bineînțeles, nu exclude performanta școlară. Contextul social în care trăim germinează o criza psihiatrică majora în rândul tinerilor de azi și adulților de mâine. A fi sănătos mintal nu înseamnă numaidecât lipsa unui diagnostic psihiatric, ci mult mai mult, înseamnă a fi fericit!” a subliniat Părintele Cezar Axinte, directorul Şcolii Brâncoveneşti.
Invitaţi să conferenţieze sunt Silviu MAN, actor, publicist şi Prof. univ. Radu BALTASIU. „Ce înseamnă tehnologia? Înseamnă maturizarea tehnologiei infantilizarea omului? Căderea lui din timp? Cum ne afectează în condiția noastră fundamentală de bărbați și femei? Care este rostul în a fi „domn”, „doamnă”? Omul, definit multimilenar prin bărbat și femeie, se reformează de ceva vreme tehnologic. Vom lăsa tehnologia să redefinească pe cine dorește, „nu ne opunem”, nu doar am cădea în ridicol, dar nici nu avem cum. Vom puncta, însă, modelele psihoculturale ale celor două mari instanțe omenești, cu trimiteri la dantela infinitelor corelații și conjecturi ale acestora cu etapele copilăriei și maturității. În nădăjdea redobândirii conștiinței de sine, spre rematurizarea omului” – au declarant cei doi invitaţi la Conferinţă.
Intrarea la coferinţă este gratuită, iar confirmările de participare se fac la tel. 0241 511 055 sau WhatsApp: 0741 706 602. De asemenea, conferinţa va fi transmisă live pe pagina de facebook Curtea Brâncovenească, precum şi pe Youtube: Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Lupta pentru sănătatea mintală !
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate