Natalia Intotero: DEZBATEM VIITORUL EDUCAȚIEI

Începem activitatea în Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților cu o activitate extrem de relevantă. Dezbaterea publică „Curriculum modern pentru o Românie educată”, organizată de comisiile de specialitate din Camera Deputaților și Senatul României, are ca temă consultarea noilor Planuri cadru pentru învățământul liceal teoretic, vocațional, tehnologic, profesional și profesional-dual. Planurile respective, odată finalizate, vor definitiva curricula școlară, cu începere din anul școlar 2021-2022.

Această dezbatere publică oferă cadrul ideal pentru dialog și schimbări constructive în educație. Împreună, alături de toate părțile interesate, putem avea un cuvânt de spus în formarea elevilor noștri. Este foarte important ca atunci când tinerii absolvenți iau contact cu societatea, indiferent de profilul pe care l-au parcurs, să posede cunoștințele și abilitățile necesare pentru a activa într-un cadru de lucru. De asemenea, subliniez că sunt în asentiment cu Președintele Academiei Române, domnul Prof. Dr. Ioan-Aurel POP, în ce privește menținerea materiilor tradiționale în școli. Istoria și Geografia,  printre  altele,  sunt  materii care nu trebuie să lipsească dintr-o curriculă școlară, ele fiind esențiale pentru menținerea identității românești peste ani.

La dezbatere, transmisă în direct pe website-ul Camerei Deputaților, sunt invitați toți deputații și senatorii membri ai celor două comisii, pentru prezentarea de puncte de vedere asumate în numele părților interesate pe care le reprezintă. De asemenea, vor participa reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Grupurilor de Lucru care au contribuit la elaborarea propunerilor de planuri cadru.

Cu acest prilej, doresc să îi invit pe toți cei interesați să participe la dezbaterea publică, care va avea loc miercuri, 27 ianuarie 2021, în intervalul orar 11.00-13.00, la Palatul Parlamentului, Corp B4, et.3, Sala 3150. Pentru a facilita accesul în Palatul Parlamentului, vă rog să comunicați pe adresa de email [email protected] intenția dumneavoastră de participare, cu nume și prenume.

Natalia-Elena INTOTERO

Deputat PSD Hunedoara

Președințele Comisiei pentru învățământ

Partajează această știre

Lasă un răspuns