În urmă cu 171 de ani, la 15 ianuarie 1850, se năștea, la Botoșani, poetul român Mihai Eminescu, fiind al șaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.
În 1860, se înscrie la Liceul german din Cernăuți, iar în 1863 se retrage, nesuportând disciplina școlară. În 1864 este copist la Tribunalul din Botoșani, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul.
După moartea profesorului său, se angajează ca sufleur la Teatrul Național din București.
În toamna anului 1869 pleacă la Viena, unde până în 1872 este ”student extraordinar” la Facultatea de Filosofie, neavând dreptul să se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete.
Mihai Eminescu a scris prima sa poezie în ianuarie 1866, ‘‘La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminovici.
La vârsta de 16 ani publică, în revista Familia, prima poezie, ”De-aș avea…”, semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu, numele fiind schimbat de I. Vulcan din Eminovici în Eminescu.
Se stabilite la Iași şi frecventează ședințele junimiștilor, unde își citește lucrările. Tot la Iași o cunoaște și pe Veronica Micle.
Ajunge la București, unde devine, la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul ‘‘Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator.
Din această perioadă datează și operele literare cele mai cunoscute: ”Scrisori”, ”Luceafărul”, ‘Singurătate”, ”Împărat și proletar”, ”O rămâi’‘ sau ‘‘Revedere”.
Mihai Eminescu a încetat din viaţă pe 15 iunie 1889. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, la umbra unui tei.
Primul film documentar despre Mihai Eminescu, intitulat „Eminescu, Veronica, Creangă”, a fost realizat în 1914, după 25 de ani de la moartea poetului, de către Octav Minar, prozator, traducător şi istoric literar.
Pe 28 octombrie 1948, Mihai Eminescu devine membru de onoare post-mortem al Academiei Române, în semn de prețuire pentru moștenirea culturală pe care a lăsat-o.