Concursul național „Școala Verde”inițiat de E.ON și-a desemnat cei 15 finaliști

Cele mai bune 15 proiecte,din cele peste 100 înscrise în competiția „Școala Verde”,au fost desemnate și intră în finala pentru câștigarea celor trei premii puse în joc de E.ON, în valoare totală de 9.000 de euro, la care se adaugă trei laptopuri pentru profesorii coordonatori.

Pentru a convinge publicul că merită să câștige,cele 15 echipe finaliste vor trebui să pregătească,până pe 15 noiembrie,un scurt film, de maximum2 minute, în care să își expună într-o formă cât mai atractivă proiectele.

Filmele vor fi postate pe pagina de facebook E.ON(https://www.facebook.com/E.ONRomania/), iar câștigătorii, pentru fiecare secțiune din concurs, vor fi desemnați în funcție de numărul de like-uri primite din partea publicului.

Concursul național „Școala Verde” inițiat și organizat online de E.ON România în perioada 22 octombrie-22 noiembrie este dedicat copiilor din ciclul gimnazial care sunt preocupați de acțiuni de protejare a mediului.

Vor fi premiate cele mai bune proiecte pe teme de sustenabilitate, prin intermediul științei și experimentelor, machete sau creații artistice care promovează protecția mediului sau un stil de viață sănătos, dar și acțiuni din școli care au fost deja implementate și care le conferă acestora statutul de școalăverde.

Eco-Știința, Eco-Creație și Eco-Școala sunt cele trei categorii din concurs, pentru fiecare dintre acestea fiind oferit un premiu întâi în valoare de 3.000 de euro și câte un laptop pentru profesorul coordonator. Astfel, câte cinci echipe se vor întrec pentru fiecare dintre cele trei premii puse în joc de E.ON România, după cum urmează:

Eco Știința: Școala Gimnazială Porumbacu de Jos, jud. Sibiu; Școala Gimnazială ”Vasile Pop” din Bocsig, jud. Arad;Școala Gimnazială Sânpetru, jud. Brașov; Liceul Teoretic Filadelfia Suceava; Școala Gimnazială nr. 4 Sibiu.

Eco Creație: Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Dumbrăveni, jud. Suceava;Școala Gimnazială Iernut, jud. Mureș; Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea; Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri”Mircești, jud. Iași; Școala Gimnazială”Oprea Iorgulescu” Câmpulung, jud. Argeș.

Eco Școala: Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica, jud. Arad;Școala Gimnazială „Serafim Duicu”, Târgu Mureș, jud. Mureș; Școala “Mihai Vodă”, Mihai Viteazu, jud. Cluj; Școala Gimnazială nr.21 Sibiu; Școala Gimnazială Tichilești, jud. Brăila.

Regulamentul concursului este disponibilpe site-ul https://www.eon.ro/actiuni-responsabilitate-sociala.

Partajează această știre

Lasă un răspuns