Administrația județeană alocă sume suplimentare pentru întreținerea drumurilor județene, în urma rectificării bugetare.
În baza Legii nr. 115/2020 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2020 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, județului Hunedoara i-a fost alocată suma de 19.407.000 lei pentru echilibrarea bugetului județului (13.002.000 lei) și pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate (6.405.000 lei), respectiv finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului și finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.
Având în vederea necesitatea menținerii stării tehnice, creșterii siguranței rutiere și a capacității portante a sistemului rutier, se impun lucrări de reparații mai ales în zonele Brad și Orăștie unde s-a constatat îmbătrânirea și uzura straturilor de asfalt. Astfel, la propunerea conducerii Consiliului Județean Hunedoara, în ședința extraordinară de luni, 10 august 2020, din cele aproximativ 13 milioane de lei alocate pentru echilibrarea bugetului județului, trei milioane de lei au fost alocate pentru finanțarea programului de lucrări de întreținere curentă a drumurilor aflate în administrarea CJ Hunedoara.
Menționăm că, în mandatul 2016-2020, Consiliul Județean Hunedoara prin Serviciul Administrare Drumuri a efectuat lucrări de reparații și întreținere pe aproximativ 180 km, suma totală alocată fiind de 131 milioane de lei.