.

HAŢEG: Controale ale poliţiştilor în scopul prevenirii răspândirii COVID 19

În data de 13.04.2020, în intervalul orar  11.00 – 18.00, efective mărite de poliţişti din cadrul Poliției Orașului  Hațeg (Formațiunea Ordine Publică și Formațiunea Rutieră),  împreună cu polițiști din cadrul Secțiilor Poliție Rurală Baru și  Hațeg, au efectuat o acţiune  pe raza orașului Hațeg, în scopul prevenirii răspândirii COVID 19.

Poliţiştii au verificat respectarea măsurilor impuse pe perioada stării de urgenţă în privinţa deplasării în spaţiul public (art. 1 din Ordonanța Militară nr. 3/2020), dar şi respectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În urma controalelor efectuate pe raza oraşului Haţeg, poliţiştii au aplicat 20 de sancţiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, poliţiştii hunedoreni au aplicat, în urma controalelor ce au avut loc în judeţ, 127 de amenzi, în valoare de peste 180.000 lei.

În continuare, dispozitivele de poliție vor fi prezente în stradă și vor desfășura activități pentru menținerea unui climat de ordine si siguranța publică.  Astfel de acțiuni au loc şi în alte localităţi din județ.

Polițiștii hunedoreni au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul stării de urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.

În misiunile lor, polițiștii sunt sprijiniţi de polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrant, jandarmi și efective ale M.Ap.N.

Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările cetăţenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Apelați 112 – Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă –  numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate