.

S-a stins din viaţă istoricul Ioachim Lazăr (15 mai 1942-5 aprilie 2020)

În data de 5 aprilie 2020, Ioachim Lazăr, profesor doctor în istorie, s-a stins din viață, la vârsta de 77 de ani.

Născut la 15 mai 1942, în orașul Lupeni, a fost primul copil al familiei Lazăr Ioan și Maria. Dupa terminarea războiului familia revine în satul Crișan, satul natal al tatălui.
În acest moment, cuvintele sunt de prisos și inestimabile, comparativ cu importanța activității și contribuției sale, pentru comunitatea noastră.
Primarul comunei Ribiţa, Faur Ioan și Consiliul Local Ribița, alături de colectivul primăriei, îi aduc un trist și pios omagiu, celui care a dat o valoare istorică satului Crișan și comunei Ribița, prin paginile cărților sale, prin contribuția avută de-a lungul timpului, pentru comuna noastră și prin cuvântul istoric pe care l-a avut, an de an, la evenimentul local “Omagiul lui Crișan”, în memoria lui Gheorghe Crișan.
Din lucrările sale, menționăm redactarea celor două ediții a volumului “Crișan-Un sat istoric din Zarand”, în anul 2010 (prima ediție), anul 2016 (a 2-a ediție) , Monografia satului Ribița în anul 2010 și ultima sa lucrare, “Ribița-650”, lansată în data de 26 decembrie 2019, la împlinirea a 650 de ani de atestare documentară a satului Ribița.
Condoleanțe familiei îndoliate!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate