.

Arestat pentru trafic de droguri de mare risc

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța au depistat în flagrant delict, pe Autostrada A2, un bărbat bănuit de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

La data de 13 martie a.c., în jurul orei  21.00, polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au oprit pentru control, pe Autostrada A2, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din Constanța.

În urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit 129,7 grame de cocaină și 10 grame de MDMA cristale.

Din cercetări a reieșit faptul că drogurile ar fi fost introduse în țară, în aceeași zi, de bărbat.

În urma probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

La data de 14 martie a.c., bărbatul a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și Brigăzii Poliție Autostrăzi din cadrul Poliției Române. /www.politiaromana.ro, foto: arhivă

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate