Inspectoratele școlare au primit de la Ministerul Educației procedura de derulare a sesiunii de Simulare a examenului de Bacalaureat 2020, ce se va desfășura în perioada 23-26 martie. Testările încep de la ora 9.00 și durează trei ore.
Prima testare este în 23 martie la ora 9:00, moment în care în fiecare sală se deschid plicurile cu subiectele, însă elevii trebuie să fie în clase până cel târziu la ora 8:30.
Procedura care va fi respectată de toate unitățile de învățământ în organizarea simulării de Bacalaureat a fost transmisă de Ministerul Educației, pe 25 februarie, către inspectoratele școlare, potrivit edupedu.ro.
Președintele comisiei de organizare a simulării la nivelul unității de învățământ, vicepreședintele, secretarul și membrii comisiei trebuie să fie prezenți în școală în intervalul orar 7:00-7:30, asistenții care îi supraveghează pe elevi la simulare trebuie să fie în școală la ora 8:00, iar evaluatorii la ora 14:00.
Transmiterea subiectelor pentru simulările naționale este realizată de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), instituția din subordinea Ministerului Educației care concepe subiectele pentru toate examenele naționale. La simulări, ștampila-tip este ștampila școlii.
Fiecare lucrare de la simulare este evaluată de 2 profesori evaluatori. “În situația în care nu sunt suficienți profesori de specialitate în unitatea de învățământ, există posibilitatea evaluării și de către un profesor din afara unității de învățământ”, prevede procedura stabilită de Ministerul Educației.
Notele obținute de elevi la simulare nu se contestă.
Prezența și rezultatele elevilor la simulări se înregistrează în aplicația informatică SIIIR. Rezultatele sunt analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și în consiliul profesoral, pentru adoptarea unor măsuri care să ducă la îmbunătățirea performanțelor școlare, se arată în procedură.
Conținuturile pentru simulare și competențele asociate acestora sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat național, în vigoare.
Conținuturi exceptate pentru simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat național în anul școlar 2019-2020
Limba și Literatura Română:
– reguli ale monologului, reguli și tehnici de construire a dialogului, stiluri funcționale adecvate situației de comunicare, rolul elementelor verbale, paraverbale și nonverbale în comunicarea orală – conținuturi asociate competenței specifice 1.1
– textul dramatic postbelic – conținut asociat competentei specifice 2.3;
– limbajul literaturii, limbajul cinematografic, limbajul picturii, limbajul muzicii – conținut asociat competenței specifice 2.5;
– perioada postbelică – conținut asociat competenței specifice 3.2;
– autorii canonici: Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.
Matematică – programa M mate-info (conținuturile pentru simulare și competențele asociate acestora sunt cele prevăzute în programa pentru Examenul de bacalaureat național -2015, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.430/2014 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național -2015, cu modificările și completările ulterioare, M mate-info)
Pentru simulare sunt exceptate următoarele teme:
– capitolul Inele de polinoame cu coeficienți într-un corp comutativ (Q, R, C, Zp,p prim);
– capitolul Aplicații ale integralei definite
Matematică – programa M_șt-nat (sunt exceptate următoarele teme):
– capitolul Inele de polinoame cu coeficienți într-un corp comutativ (Q, R, C, Zp,p prim)
– capitolul Aplicații ale integralei definite
Matematică – programa M_tehnologic (sunt exceptate următoarele teme):
– capitolul Inele de polinoame cu coeficienți într-un corp comutativ (Q, R, C, Zp,p prim)
– capitolul Aplicații ale integralei definite
Matematică – programa M_pedagogic (sunt exceptate următoarele teme):
Din capitolul Sisteme de ecuații liniare:
– sisteme de ecuații liniare cu cel mult 3 necunoscute; forma matriceală a unui sistem liniar
– metoda Cramer de rezolvare a sistemelor liniare
– aplicații: ecuația unei drepte determinate de două puncte distincte, aria unui triunghi și caracterizarea coliniarității a trei puncte în plan
Istorie – domenii de conținut / conținuturi (clasa a XII-a)
A. Popoare și spații istorice
1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor.
B. Oamenii, societatea și lumea ideilor
1. Secolul XX – între democrație și totalitarism. Ideologii și practici politice în România și în Europa.
2. Constituțiile din România.
C. Statul și politica
1. Autonomii locale și instituții centrale și în spațiul românesc (secolele IX-XVIII).
2. Statul român modem: de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII-XX).
Biologie
– varianta Bl. Biologie vegetala și animala – clasele a IX-a și a X-a: toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat;
– varianta B2. Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană – clasele a XI-a și a XII-a: toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Pentru simulare este exceptată tema Ecologie umană.
Fizică – toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Chimie – toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Informatică – toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Geografie
A. Europa și România – elemente geografice de bază
1. Spațiul românesc și spațiul European
2. Elemente fizico-geografice definitorii ale Europei și ale României:
– relieful major (trepte, tipuri și unități majore de relief)
– clima (factorii genetici, elementele climatice, regionarea climatică)
– hidrografia – aspecte generale; Dunărea și Marea Neagră
– învelișul biopedogeografic
– resursele natural
3. Elemente de geografie umană ale Europei și ale României
– harta politică a Europei; România ca stat al Europei
– populația și caracteristicile ei geodemografice
– sistemul de orașe al Europei
– activitățile economice – caracteristici generale
– sisteme de transport
4. Mediu înconjurător și peisaje
5. Regiuni geografice în Europa și în România:
– caracteristici ale unor regiuni geografice din Europa și din România
– studiu de caz al unei regiuni geografice – Carpații
6. Țările vecine României
Logică, argumentare si comunicare – toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Psihologie – toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Sociologie – toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Economie – toate conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Filosofie – conținuturile pentru simulare sunt cele prevăzute în programa de bacalaureat.
Pentru simulare sunt exceptate următoarele conținuturi:
– Teorii politice modeme și contemporane;
– Drepturile omului;
– Cunoașterea;
– Filosofia.
Calendar Simulare Bacalaureat 2020:
23 martie 2020 Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
24 martie 2020 Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
25 martie 2020 Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
26 martie 2020 Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
3 aprilie 2020 comunicarea rezultatelor/www.alba24.ro