La data de 20.02.2020, în jurul orei 10:20, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un bărbat despre faptul că i-au fost sustraşi 900 de lei dintr-un portofel (care se afla pe bordul unei autoutilitare).
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul a parcat autoutilitara în fața unui depozit din Orăştie, iar în timp ce distribuia marfă, nu a asigurat portierele autoutilitarei, context în care, din interiorul maşinii i-a fost sustrasă suma respectivă.
În scurt timp, o patrulă de siguranță publică, în urma activităților efectuate în teren, a reușit identificarea unei minore în vârstă de 17 ani, din Orăştie, faţă de care poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt (prejudiciul a fost recuperat).
Vă reamintim faptul că, în data de 17.02.2020, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 59 de ani, cu privire la un caz asemănător (i-au fost sustraşi 3.000 de lei dintr-o borsetă ce se afla pe bancheta din față a unui autovehicul).
Şi în acel caz, poliţiştii au reuşit, în urma investigaţiilor, să identifice, în scurt timp, prezumtivul autor al faptei (care a fost reţinut petru 24 de ore, după care s-a dispus, faţă de acesta, măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile).
Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii le recomandă posesorilor de autoturisme să îşi ia măsuri de precauţie:
Ar fi utilă contactarea unor societăţi specializate în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare – antifurt, pe autoturisme. Acesta sisteme, odată activate, descurajează posibilii infractori şi realizează siguranţa autoturismelor;
De asemenea, se recomandă:
- asigurarea autoturismelor prin încuierea uşilor;
- a nu se lăsa în autoturism obiecte personale, şi nici cele ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
- proprietarii de autoturisme, atunci când părăsesc autoturismul, să nu lase la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare care atrag interesul celor certaţi cu legea (genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip “diplomat”, aparatură electronică, etc.);
- autoturismele să fie parcate numai în locuri bine iluminate, de unde pot fi observate în permanenţă de către proprietari.