Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva roagă cetăţenii să verifice valabilitatea actului de identitate.
În cazul în care acesta a expirat, cetăţenii trebuie să se prezinte la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor unde sunt arondaţi. Dacă actul de identitate este încă valabil, cetăţenii pot solicita eliberarea actului nou, cu posibilitatea păstrării de către titular a vechiului act de identitate aflat în termen de valabilitate, până la emiterea noii cărţi de identitate.
Conform legislaţiei în vigoare, principalele dispoziţii privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români sunt:
- Titularii actelor de identitate sunt obligaţi să ia măsuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora
- Persoana care a găsit sau a intrat în mod fortuit în posesia unui act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună ori să îl trimită, în termen de 24 de ore, la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor sau la cea mai apropiată unitate de poliţie
- Actul de identitate declarat pierdut sau furat, care a fost ulterior găsit de titular trebuie predat în termen de 48 de ore la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor unde a fost declarat evenimentul
- În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea actului de identitate
- Cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, titularul sau reprezentantul legal al acestuia are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate
- Este interzisă darea, primirea sau solicitarea actului de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către persoanele neautorizate
- Persoana care găzduieşte o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege, are obligaţia de a anunţa poliţia sau serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul unde este situat imobilul
- Persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţă în termen de 15 zile de la mutare
Încălcarea dispoziţiilor prevăzute în O.U.G. nr. 97/2005, republicată, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români atrage după caz, răspunderea contravenţională a persoanelor vinovate, iar amenzile se situează între 40-150 de lei.
Solicitarea și eliberarea cărţii de identitate de către cetățenii cu domiciliul în municipiul Deva și localitățile componente municipiului (Archia, Bârcea Mică, Cristur, Sântuhalm), precum şi cetăţenii comunelor Şoimuş, Veţel, Brănişca, Hărău, Certeju de Sus, Cârjiţi şi a satelor arondate acestora se face la Serviciul Evidenţa Persoanelor din cadrul Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor și Stare Civilă Deva, cu sediul pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr.12, etaj 1.
Programare online
Cetăţenii au posibilitatea să se programeze on-line (www.primariadeva.ro secţiunea PROGRAMARE on-line cartea de identitate) pentru depunerea documentelor şi preluarea imaginii în vederea solicitării actelor de identitate la Serviciul de Evidenţă din cadrul Direcţiei Publice Locale de Evidenţa Persoanelor și Stare Civilă Deva.
Important!
Nu există taxă pentru eliberarea actului de identitate în regim de urgenţă!
Puteţi solicita un nou act de identitate cu 6 luni înainte de data expirării!
Program de lucru cu publicul
Primiri şi eliberări acte:
Luni, marţi, joi: 8:30 – 16:30
Miercuri: 8:30 – 18:30
Vineri: 8:30 – 16:30