.

Focarul de pestă porcină din Vulcan, CONFIRMAT. Ce măsuri trebuie luate

Miercuri, 28 august, în cadrul ședinței Unității Locale de Decizie (ULD) din cadrul Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara (CJSU), convocat de prefectul județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, în calitate de președinte al CJSU, a fost aprobat prin Hotărârea nr. 8 din 28 august 2019 „Planul de măsuri privind combaterea focarului de pestă porcină africană din localitatea Vulcan, județul Hunedoara precum și măsurile care se impun în zonele de restricție

În data de 28.08.2019 în localitatea Vulcan, județul Hunedoara, s-a confirmat Pesta Porcină Africană în baza Buletinului de Analiză nr. 15023 emis de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA).

În exploatația în care s-a declarat focarul de boală au existat 3 porcine, 2 găsite moarte în data de 24.08.2019 și una eutanasiată sub supraveghere sanitară veterinară, deoarece prezenta semne de boală specifice pestei porcine africane. La data întocmirii programului de măsuri în exploatația infectată nu mai există nici o suină.

În vederea combaterii focarului și pentru a preveni difuzarea virusului din exploatația infectată se vor lua următoarele măsuri:

Măsurile care se vor lua în focarul de boală:

(a) orice substanță sau deșeu susceptibile de a fi contaminate, precum furajele, să fie supuse procesării; toate materialele de unică folosință potenţial contaminate și, în special, cele utilizate pentru operațiunile de ucidere, să fie distruse; aceste măsuri trebuie aplicate în conformitate cu instrucțiunile medicului veterinar oficial şi ale manualului de operaţiuni pentru PPA;

(b) se instituie dezinfectoare de picior;

(c) circulația persoanelor, înspre sau dinspre exploatație, se va face doar cu avizul DSVSA Hunedoara;

(d) intrarea sau ieșirea vehiculelor, înspre sau dinspre exploatație, se va face doar cu avizul DSVSA Hunedoara;

(e) clădirile destinate adăpostirii porcilor, echipamentul, așternutul pentru animale, gunoiul de grajd și purinul susceptibile de a fi contaminate trebuie curățate, dacă este necesar, dezinsectizate şi dezinfectate;

(f) se vor identifica de îndată toate căile posibile de intrare/ieșire, a persoanelor, din localitatea Vulcan, Str. Jiului;

(g) se instituie filtre rutiere de dezinfecție la toate ieșirile/intrările din zona de protecție a teritoriului județului Hunedoara

(h) să se efectueze ancheta epidemiologică.

 

Măsurile care se vor aplica în zonele de restricție

A fost delimitată în jurul focarului de pestă porcină africană zona de restricţie care este formată din zona de protecţie (ZP) şi zona de supraveghere (ZS).

Zona de protecție se compune dintr-o parte din teritoriul comunitar pe o rază de cel puțin 3 kilometri în jurul exploatației infectate, iar zona de supraveghere este de 10 km, în care este inclusă și zona de protecție.

Măsurile din zona de protecţie:

Localitățile care se încadrează în zona de protecție sunt: Vulcan, Aninoasa, județul Hunedoara.

(a) trebuie să se efectueze un recensământ al tuturor exploatațiilor cât de repede posibil: după stabilirea zonei de protecție, aceste exploatații vor fi vizitate de un medic veterinar oficial într-un termen de șapte zile, în vederea efectuării unui examen clinic al porcilor și a unui control al registrului și al mărcilor de identificare a porcilor prevăzute în Directiva 92/102/CEE;

(b) porcii nu pot părăsi exploatația în care sunt ținuți până la stingerea focarelor de pestă porcină africană și ridicarea măsurilor de restricție din zona de protecție;

(c) este interzisă circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private (cu acordul proprietarilor). Această interdicție nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire;

(d) orice persoană care intră sau iese din exploatațiile de porcine trebuie să respecte măsurile de igienă adecvate, necesare pentru a reduce riscul de propagare a virusului pestei porcine africane;

(e) camioanele și celelalte vehicule și echipamente utilizate pentru transportul porcilor sau al altor animale sau al unor materiale susceptibile de a fi contaminate (precum carcasele, furajele, gunoiul de grajd, tulbureala etc.) sunt curățate, dezinfectate, dacă este necesar, dezinsectizate și tratate cât se poate de repede după contaminare. Nici un camion sau vehicul care a fost utilizat la transportul porcilor nu poate părăsi zona fără a fi curățat și dezinfectat, apoi inspectat și reautorizat pentru transport de către autoritatea competentă;

(f) nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta, fără autorizarea DSVSA Hunedoara;

(g) toți porcii morți sau bolnavi dintr-o exploatație trebuie de îndată declarați medicului veterinar și DSVSA Hunedoara, care procedează la investigațiile corespunzătoare în conformitate cu procedurile stabilite în manualul de diagnostic;

(h) se interzice cu desăvărșire sacrificarea pocinelor fără avizul DSVSA Hunedoara (sacrificarea se poate face doar în prezența medicului veterinar pentru efectuarea examenului ante și post mortem);

(i) scoaterea de carne de porc, preparate din carne de porc, produse din carne de porc și orice alte produse care conțin astfel de carne din zonă este interzisă, fără avizul DSVSA Hunedoara;

                Aplicarea măsurilor în zona de protecție se menține cel puțin până când:

(a) operațiunile de curățare, dezinfecție și, dacă este necesar, de dezinsecție a exploatației infectate sunt terminate;

(b) porcii prezenți în toate exploatațiile au fost supuși unor examene clinice și de laborator efectuate în conformitate cu manualul de diagnostic, pentru a detecta eventuala prezență a virusului pestei porcine africane.

Examenele prevăzute la litera (b) nu se pot practica înainte de trecerea a 45 de zile de la terminarea operațiunilor preliminare de curățare, de dezinfecție și, dacă este necesar, de dezinsecție a exploatațiilor infectate.

• Măsurile care se vor aplica în zona de supraveghere

Localitățile care se încadrează în zona de supraveghere sunt: Vulcan, Aninoasa, Lupeni, Dealu Babii, Merișor, Bănița, Dâlja Mare, Petroșani și Iscroni.

(a) trebuie să se efectueze un recensământ al tuturor exploatațiilor de porcine;

(b) este interzisă circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private (cu acordul proprietarilor). Această interdicție nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire.

(c) porcii nu pot părăsi exploatația în care sunt ținuți până la stingerea focarului de pestă porcină africană şi ridicarea măsurilor de restricţii din zona supraveghere;

(d) orice persoană care intră sau iese din exploatațiile de porcine trebuie să respecte măsurile de igienă adecvate, necesare pentru a reduce riscul de propagare a virusului pestei porcine africane.

(e) camioanele și celelalte vehicule și echipamente utilizate pentru transportul porcilor sau al altor animale sau al unor materiale susceptibile de a fi contaminate (precum carcasele, furajele, gunoiul de grajd, tulbureala etc.) sunt curățate, dezinfectate, dacă este necesar, dezinsectizate și tratate cât mai repede după contaminare, în conformitate cu articolul 12, din Directiva UE 60/2002. Nici un camion sau vehicul care a fost utilizat la transportul porcilor nu poate părăsi zona fără a fi curățat și dezinfectat;

(f) nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieși din exploatație, fără autorizarea DSVSA Hunedoara, în următoarele șapte zile de la stabilirea zonei;

(g) toți porcii morți sau bolnavi dintr-o exploatație trebuie de îndată declarați DSVSA Hunedoara care procedează la investigațiile corespunzătoare în conformitate cu procedurile stabilite în manualul de diagnostic;

(h) se interzice cu desăvărșire sacrificarea porcinelor fără avizul DSVSA Hunedoara (sacrificarea se poate face doar în prezența medicului veterinar pentru efectuarea examenului ante și post mortem);

(i) este interzisă scoaterea de carne de porc, preparate din carne de porc, produse din carne de porc și orice alte produse care conțin astfel de carne din zonă;

                Aplicarea măsurilor în zona de supraveghere se menține cel puțin până când:

(a) operațiunile de curățare, dezinfecție și, dacă este necesar, de dezinsecție a exploatațiilor infectate sunt terminate;

(b) aplicarea măsurilor în zona de supraveghere se mențin până ce toți porcii prezenți în toate exploatațiile au fost supuși unor examene clinice și de laborator efectuate în conformitate cu manualul de diagnostic, pentru a detecta eventuala prezență a virusului pestei porcine africane.

Examenele prevăzute la litera (b) nu se pot practica înainte de trecerea a 40 zile de la terminarea operațiunilor preliminare de curățare, de dezinfecție și, dacă este necesar, de dezinsecție a exploatațiilor infectate.

În vederea descurajării comerțului ilicit cu porcii vii, carne și produse din carne se vor face controale în trafic pe întreg teritoriul județului Hunedoara.

Ținând cont de datele din ancheta epidemiologică, difuzibilitate și virulența mare a virusului pestei porcine africane propunem uciderea preventivă a efectivului de porcine de pe strada Jiului din municipiul Vulcan. În funcție de datele epidemiologice colectate vom propune, dacă este cazul, uciderea preventivă și în alte zone / străzi din municipiul Vulcan.

În conformitate cu definiția din Hotărârea  Guvernului nr. 1214/2009,  ,,uciderea preventivă este măsura excepțională aplicabilă în cazul suspiciunii/confirmării, în condițiile legii, a unui focar de pestă porcină africană într-o unitate administrativ teritorială sau pe o arie teritorială determinată, stabilită prin ordin al prefectului, în calitate de conducător al unității locale de decizie din cadrul centrului local de combatere a bolilor´´.

Totodată, în urma anchetei epidemiologice efectuate în localitatea Vulcan, str. Jiului s-a constatat că nu mai sunt alte suspiciuni de Pestă Porcină Africană și nu s-au depistat alți porci bolnavi cu semne clinice specific bolii.

În vederea neutralizării cadavrelor propunem utilizarea metodei alternative prin îngropare.

Consiliul local Vulcan are obligativitatea săpării gropii și procurarea de folie, nisip, paie și var necesare pentru îngroparea cadavrelor în conformitate cu manualul operational.

Anunțarea imediată al oricărui caz de îmbolnăvire sau moarte în rândul porcinelor, reprezintă un avantaj în controlul și eradicarea pestei porcine africane.

Animalele moarte sau ucise ca urmare a pestei porcine africane vor fi despăgubite în conformitate cu H.G. 1214/2009.

Pesta porcină africană nu se transmite la om, nu este o zoonoză dar impactul economic și social este major.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate