Programul RABLA: Numărul de vouchere a fost suplimentat

Programul Rabla primește 135 de milioane de lei în plus, adică 20.000 de noi vouchere, pentru cei care vor să renunțe la mașina veche ca să cumpere alta nouă, cu ajutorul tichetului în valoare de 6.500 de lei.

Guvernul a aprobat suplimentarea fondurilor pentru programul „Rabla” cu 135 de milioane de lei. Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă care a precizat că astfel vor fi oferite încă 20.000 de vouchere, în valoare de 6.500 de lei fiecare.

În prima etapă a programului, lansată în aprilie, statul a dat 322 de milioane de lei pentru aproape 35.000 de vouchere.

În 14 ani de când a început Rabla au fost casate 700.000 de vehicule și au fost cumpărate peste 550.000 de modele mai puțin poluante. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns