Polițiștii au efectuat, timp de o lună, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică – I.G.P.R., la nivelul întregii țări, controale la sălile și incintele de exploatare a jocurilor de noroc cu achitarea premiilor pe loc. În urma neregulilor constatate, au aplicat 653 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.000.000 de lei.
Organizarea și realizarea pazei și protecției bunurilor, verificarea sistemelor tehnice de protecție și de alarmare împotriva efracției, dar și respectarea cerințelor minimale de securitate. Acestea au fost doar câteva dintre obiectivele planului de acțiune organizat de Poliția Română.
Astfel, polițiștii de ordine publică au verificat 5.281 de unități cu acest profil din întreaga țară și au descoperit că 69% dintre acestea sunt neasigurate cu pază umană.
În plus, 437 de obiective nu depozitează valorile monetare sau de altă natură în seifuri certificate, cu rezistență ridicată în cazul efracțiilor, conform instrucțiunilor legale.
De asemenea, în lipsa pazei fizice permanente, 8% dintre sălile verificate nu aveau conectat sistemul de alarmare împotriva efracției la un dispecerat de monitorizare a alarmelor și intervenție.
La 77 dintre unitățile verificate, polițiștii au constatat că sistemele electronice erau nefuncționale și, totodată, în 72 dintre cazuri, echipajele dispeceratelor de monitorizare nu au respectat timpii de intervenție.
La finalul verificărilor, a reieșit faptul că 4% dintre sălile de jocuri de noroc nu asigură stocarea imaginilor pentru 20 de zile, iar la 2% dintre obiectivele controlate, imaginile înregistrate nu au calitatea necesară pentru recunoașterea persoanelor.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 653 de sancțiuni contravenționale (562 conducătorilor de obiective și 91 prestatorilor de servicii), conform Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și H.G. 301/2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003./www.politiaromana.ro