Guvernul României a stabilit că profesorii care au câștigat în instanță drepturile financiare restante vor primi banii înainte de sărbătorile Pascale.
Este vorba despre salariile neprimite ca urmare a nerespectării prevederilor din Legea 221/2008 privind creșterile salariale în învățământ cu 50%.
Statul român nu a mai achitat măririle de salarii, după declanșarea crizei financiare din anul 2008. Mai mulți profesori au dat în judecată statul român și au câștigat în instanță drepturile financiare restante, iar ministrul Educației a anunțat că banii vor ajunge la dascăli în această lună.