Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Hunedoara, organizează în ziua de 20 martie 2019, ora 1300, în Sala de Conferințe a Parcului de Afaceri din Simeria, o manifestare cultural-educativă dedicată Zilei Internaționale a Francofoniei.
Sărbătorită în fiecare an la 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei oferă prilejul organizării unor manifestări culturale ce fac cunoscute cultura, civilizația, personalitățile din spațiul francofon, spațiu din care face parte și România.
Anul acesta, sub genericul „Napoleon – emblemă a istoriei universale”, va fi făcută o amplă și detaliată trecere în revistă a extraordinarei personalități a împăratului Franței, Napoleon I. Am ales această temă întrucât în anul 2019, la data de 15 august, se împlinesc 250 de ani de la nașterea lui Napoleon Bonaparte, figură legendară a istoriei Franței și a istoriei lumii, cel care a înrâurit decisiv istoria Europei în prima jumătate a secolului XIX.
Publicul prezent va avea, astfel, ocazia de a cunoaște marile momente din viața lui Napoleon, de la nașterea în orașul corsican Ajaccio, până la cumplitul exil de pe Insula Sfânta Elena și moartea lui, la 5 mai 1821: anii de studiu la școlile militare, asediul Toulonului, campania din Italia și din Egipt, lovitura de la 18 Brumar 1799 și realizările extraordinare ca prim-consul, încoronarea ca împărat al Franței, marile bătălii (Austerlitz, Wagram, Eylau, Friedland etc.), dramatica înfrângere din timpul campaniei din Rusia, bătălia națiunilor de la Leipzig, prima abdicare, exilul în Insula Elba, reîntoarcerea și impresionantul „Zbor al vulturului”, Cele 100 de zile, înfrângerea de la Waterloo, dramaticul sfârșit de pe insula Sf. Elena, dar și glorioasa revenire în Domul Invalizilor de la Paris, în decembrie 1840, a rămășițelor sale pământești.
Și această activitate o organizăm cu scopul de a impulsiona dragostea și interesul pentru lectură al elevilor. Va avea loc și o prezentare a unor cărți despre Napoleon aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene.
Pe holul Parcului de Afaceri din Simeria va putea fi admirată o expoziție cu cărți poștale ce reproduc imagini ale unor tablouri celebre semnate de pictori francezi începând cu epoca romantică, până la impresioniști.