Se prelungeşte termenul de depunere a declaraţiei unice

Guvernul prelungește de la 15 martie până la 31 iulie termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, a anunțat, marți, Viorica Dăncilă. Se prelungește și termenul de depunere a formularului 230 tot până pe 31 iulie.

„Vom adopta astăzi un act normativ prin care venim în sprijinul contribuabililor persoane fizice și totodată în sprijinul organizațiilor non-profit. Persoanele fizice care au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale și a plății acestora vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a-și îndeplini obligațiile. Am prelungit acest termen de la 15 martie 2019, cum era inițial, la 31 iulie 2019. Toți cei care își plătesc obligațiile până la sfârșitul lunii iulie vor beneficia de o bonificație de 5% din impozitul pe venit și din contribuțiile sociale datorate pentru anul trecut”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.

Cetățenii pot depune declarațiile online, de la propriul calculator sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

„ Din respect față de timpul cetățenilor și pentru a îmbunătăți relația contribuabililor cu administrația fiscală declarația se completează și se depune online atât prin intermediul spațiului privat virtual, cât și prin intermediul portalului e-guvernare.ro”, a susținut Dăncilă.

De asemenea, Guvernul prelungește până pe 31 iulie și termenul de depunere a formularului 230, prin care se redirecționează 2 sau 3% din impozitul pe venit către ONG-uri.

„Totodată, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să doneze 2% sau 3% din impozitul pe venit, dar și al organizațiilor neguvernaventale, beneficiare, care colectează, centralizează și depun formularul 230, prelungim termenul de depunere a acestui document tot până la data 31 iulie 2019”, a conchis premierul.

Potrivit Ministerului Finanțelor, „declarația se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate, care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. Declarația se completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns