Situl Sarmizegetusa Regia, promovat alături de un sit francez

Etapă nouă a parteneriatului cu Bibracte EPCC, Instituție Publică de Cooperare Culturală din Franța care asigură administrarea patrimoniului sitului Bibracte – Mont Beuvray.

 Directorul general al Bibracte EPCC, Vincent GUICHARD, se află în aceste zile în județul Huneodara, la invitația conducerii Consiliului Județean Hunedoara. Vizita are loc în baza Protocolului de Colaborare încheiat în luna noiembrie 2018 între Bibracte EPCC și Consiliul Județean Hunedoara. Scopul protocolului este acela al promovării în comun a sitului Bibracte din Franța și a sitului Sarmizegetusa Regia, asemănător celui aflat pe teritoriul francez, ca și importanță istorică și poziționare geografică.

Oaspetele s-a întâlnit cu președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, și cu vicepreședintele Sorin-Adrian Vasilescu. La discuții au mai participat directorul general al Institutului Național al Patrimoniului, Ștefan Bâlici, și Antonela Stan, șef Serviciu Dezvoltare Regională în cadrul Consiliului Județean Hunedoara.

Vincent Guichard a prezentat situl pe care îl administrează, cu toată zona aferentă, modalitățile de finanțare a proiectelor derulate la Bibracte – Mont Beuvray, facilitățile oferite atât cercetătorilor, cât și publicului larg interesat de istoria și frumusețea acestei zone din Franța.

În baza protocolului încheiat între Universitatea din Bordeaux și Universitatea Babeș-Bolyai, pentru prima dată, în acest an, la săpăturile arheologice de la Bibracte vor participa și arheologii de la Cluj-Napoca. La Sarmizegetusa Regia, vor veni în schimb de experiență arheologi și studenți francezi de la Universitatea din Bordeaux.

Reprezentantul Bibracte a lansat și o serie de propuneri pentru dezvoltarea turismului în zona Cetăților Dacice. Municipiul Orăștie trebuie să devină poarta de intrare spre cetăți, iar muzeul din localitate, ce va fi modernizat din fonduri europene, va juca un rol important în promovarea întregii zone.

Partea a doua a discuției s-a centrat pe o colaborare viitoare între Consiliul Județean Hunedoara, Grupul de Acțiune Locală (GAL) Sargeția 1, care cuprinde 18 comune din zona Orăștiei și a Văii Mureșului, și GAL-ul Morvan, pe teritoriul căruia se află situl Bibracte, dar și 221 de sate care au reușit să-și păstreze specificul local. La întâlnire au fost prezenți primarul comunei Orăștioara de Sus, Vasile Inășesc, primarul comunei Gurasada, Silviu Nan, managerul GAL Sargeția, Ioan Dorin Jibetean, și Daniel Iancu, cercetător științific la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.

”Proiectul comun cu GAL-urile este unul de lungă durată. Este o viziune modernă pe toate liniile de dezvoltare: turistică, peisagistică, implicit pe protecția mediului, economică, prin generarea de locuri de muncă. Suportul reprezentanților sitului Bibracte EPCC și al GAL-ului Morvan este foarte important și ne este foarte necesar. Ei au ani de experiență în spate”, a declarat președintele Consiliul Județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora.

”Proiectul pe care dorim să îl dezvoltăm în comun cu GAL-ul francez este acela al mangementului integrat al teritoriului GAL-ului Sargeția, cu mai mare accent pe zona unde se află monumente UNESCO. Este vorba despre conceperea a două planuri micro-regionale cu caracter distinct. Unul va fi dedicat Cetăților dacice din munții Orăștiei cu tot arealul din apropierea lor, dar ne gândim și la Valea Mureșului, la zona Gurasada. Biserica monument istoric din localitate  se află pe lista indicativă UNESCO, iar peisajul natural completează fericit această zestre. Bineînțeles, va exista un plan de management care va fi folositor fiecărei comune din componența GAL Sargeția, dar cu un accent important pe zonele menționate anterior.”, a precizat vicepreședintele Sorin-Adrian Vasilescu.

În urma discuțiilor, partea franceză va transmite o serie de propuneri sinteză care vor sta la baza elaborării proiectului de management integrat al teritoriului. Vincent Guichard a precizat că partea franceză va asigura tot sprijinul și asistența tehnică necesară, iar GAL-ul Sargeția, în calitate de lider de proiect, va trebui să vină cu un plan de gestiune a monumentelor de pe teritoriul său, cu soluții concrete pentru conservarea și îngrijirea peisajului urban și rural, iar activitățile economice care se vor derula să nu intre în conflict cu valorile naturale și culturale din regiune.

Partajează această știre

Lasă un răspuns