Impozitele şi taxele locale, în municipiul Orăştie, pot fi achitate de contribuabili, începând de luni, 14 ianuarie 2019.
Impozitele pentru clădiri, terenuri şi mijloace de transport au rămas la nivelul anilor 2016, 2017 şi 2018, aplicându-se doar inflaţia de 1,34%, conform Noului Cod Fiscal.
Conform prevederilor Codului fiscal impozitul datorat pentru proprietaţile deţinute pe raza municipiului Orăştie se achită în 2 tranşe egale, până la 31 martie şi 30 septembrie.
Ca şi în anii precedenţi, persoanele fizice care achită impozitul pentru clădiri, teren şi mijloace de transport pentru întregul an până la data de 31 martie 2019 beneficiază de o bonificaţie la plată de 10%.
Persoanele fizice şi juridice care nu vor achita impozitul aferent scadenţelor vor datora majorări de întârziere în procent de 1% din cuantumul sumei neachitate, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare scadenţei.
Începând cu anul 2019, contribuabilii de pe raza municipiului Orăştie vor efectua plata taxei de salubritate la locaţiile indicate de către operatorul regional de salubritate, SC BRAI-CATA SRL, cu excepţia restanţelor din anii 2015-2018, care se vor achita tot la Primăria Municipiului Orăştie.
Amintim contribuabililor, persoane fizice, că plata impozitelor şi taxelor locale se poate face şi online pe site-ul “ghiseul.ro”.