Echipa de fotbal în sală, liderul actual al primei ligi, Autobergamo Deva își reia de astăzi pregătirile cu o serie de noutăți în lotul cu care a activat în prima parte din campionatul 2018-2018.
De menționat că echipa deveană ocupă primul loc în clasamentul ligii naționale cu 29 de puncte, cu un punct înaintea celor de la United Galați.
Portarul echipei naționale Vlad Iancu se va reîntoarce la Deva, acolo unde va evolua, pentru restul sezonului, după ce a renunțat la colaborarea cu Informatica Timișoara, formație care îl pierde atît pe Robert Lupu(care a decis să rămână doar selecționerul echipe naționale) dar și pe Mimi Stoica, trecut la United Galați. Gruparea deveană a perfectat în perioada de vacanță un contract cu tânărul și talentatul jucător spaniol Toni Jodas Vives.
Mai mult ,interimatul lui Adrian Moț ca tehnician principal pe banca prim-divizionarei de fotbal în sală Autobergamo Deva s-a încheiat după ce oficialii medaliatei cu bronz la ediția trecută de campionat au decis să-l numească la cârma formației pe Nelu Stancea, fost selectioner al echipei naționale.
Nelu Stancea a mai condus CSM Poli Iași și a dus naționala României în sferturile de finală ale Euro 2014, el fiind al patrulea antrenor al devenilor, în acest sezon. Autobergamo a început pregătirile cu Cosmin Gherman, apoi l-a numit pe spaniolul Luis Fonseca Cilleros, pentru ca ”secundul” Adrian Moț să asigure interimatul de-a lungul ultimelor patru săptămâni.
Revenirea în lotul devean a portarul Vlad Iancu(care a renunțat la colaborarea cu Informatica Timișoara) a dus și la întreruperea colaborării dintre Autobergamo și Adrian Moț cel care a anunțat acest lucru pe o rețea de socializare.
Vlad Iancu va fi unul dintre titularii postului de portari la echpa deveană dar el a primit și sarcinile de antrenor secund.