Peste 167.000 lei de la bugetul local al comunei Bistra au intrat, luni, 9 noiembrie 2026, în contul persoanelor cu dizabilităţi, încadrate în gradul de handicap “grav cu asistent personal” – pentru plata indemnizaţiei aferente lunii octombrie 2026.
Astfel, suma de 167.536 lei reprezintă plata drepturilor băneşti pentru un număr de 59 de personae cu dizabilităţi și asistenții personali, din comuna Bistra care beneficiază de indemnizaţie lunară pentru persoana cu handicap grav.
Unii dintre aceștia au ales să primească banii pe card iar alții numerar. Cei care au ales plata numerar îşi por ridica indemnizaţia de la casieria Primăria Comunei Bistra, zilnic, între orele 08:00 -16:00.
Traian Gligor, primarul comunei Bistra: „Ne preocupă în mod constant sprijinirea persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate și asigurarea drepturilor care li se cuvin. Pentru acești oameni și familiile lor, plata indemnizațiilor la timp reprezintă un sprijin important și o formă concretă de susținere din partea administrației publice locale. Vom continua să acordăm atenția cuvenită acestei categorii de beneficiari și să ne asigurăm că drepturile lor sunt respectate”.
Plata indemnizaţiei se face pe baza actului de identitate, valabil, al persoanei cu dizabilităţi şi, după caz, al persoanei împuternicite să se prezinte la casierie pentru ridicarea drepturilor băneşti.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numărul de telefon 0258773105, în timpul programului de lucru.
Cuantumul indemnizației lunare acordate persoanei cu dizabilităţi încadrate în grad de handicap „grav cu asistent personal” este 2.699 lei, iar plata indemnizaţiei este asigurată de către primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu dizabilităţi.






