Există acordul procurorului de caz şi al conducerii.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au intervenit cu privire la declanșarea unei alerte a sistemului electronic de monitorizare, care viza un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Hunedoara. În urma intervenției, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce acesta a agresat un polițist.
Polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemului electronic de monitorizare în data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 02:00. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că bărbatul, aflat sub măsura controlului judiciar pentru fapte de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, manifesta un comportament recalcitrant, adresând injurii și expresii jignitoare patrulei de intervenție.
Deși i s-a solicitat în repetate rânduri să manifeste un comportament corespunzător, acesta nu s-ar fi conformat, ci ar fi luat un obiect contondent (unealtă agricolă) pe care l-ar fi îndreptat către unul dintre agenții de poliție, simulând o lovire. La un momentdat, ar fi aruncat obiectul în curtea imobilului, continuând să adreseze injurii polițiștilor și lovind cu piciorul unul dintre agenții de poliție. Ulterior, bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cercetările fiind efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.
În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Hunedoara, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Bărbatul de 43 de ani a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
Facem precizarea că, pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii.






