Ana Maria Bărbosu a fost suspendată doi ani de TAS pentru încălcarea regulamentului anti-doping!
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a confirmat, pe 4 noiembrie 2026, că gimnasta română a comis trei încălcări ale regulamentului anti-doping, după ce nu a fost găsită la controalele inopinate în decurs de 12 luni.
Sportiva a contestat două dintre cele trei încălcări, însă, în urma audierii din 20 august, judecătorul TAS a decis suspendarea acesteia pentru o perioadă de doi ani, începând cu 5 mai 2026, data suspendării provizorii.
Astfel, Ana Maria Bărbosu va putea reveni în competiții începând cu 4 mai 2028.
Decizia poate fi atacată cu apel de gimnastă, de către cei de la World Gymnastics, WADA și Agenția Națională Anti-Doping din România.
Avocatul care a reprezentat-o pe Ana Maria Bărbosu în procesul cu Jordan Chiles pentru medalia de bronz de la JO 2024 a ținut să menționeze, însă, că hotărârea TAS nu e definitivă, astfel că se poate face apel. Românul spune că judecătorii TAS ar fi putut da dovadă de mai multă înțelegere în momentul în care au stabilit sancțiunea, dar și-a manifestat încrederea că sportiva se va ridica din nou la cel mai înalt nivel, după expirarea suspendării.
„Noi, într-adevăr, am reprezentat-o pe Ana Bărbosu într-o procedură preliminară până în momentul în care Stanford a decis să-i pună la dispoziție reprezentarea în fața TAS. Universitatea a ales apărătorul, pe Howard Jacobs, care este un avocat cu o foarte bună pregătire în dreptul sportului și cu precădere în spețele de antidoping. Pot să observ doar că s-a aplicat o sancțiune de doi ani, fără o reducere în funcție de gradul de vinovăție al sportivei. Conform codului WADA în vigoare în momentul de față, o opțiune este anularea sancțiunii și mai există posibilitatea ca sancțiunea să fie redusă la un an, dacă arbitrul unic reține că este vorba de un grad de vinovăție redus al sportivei cu privire la cele trei încălcări privind localizarea, însă din durata sancțiunii constatăm că acesta nu a considerat că se impune reducerea perioadei de suspendare. Îmi pare tare rău pentru Ana, însă știu că e o personalitate puternică și că va reveni în forță după perioada aceasta grea. Menționez că hotărârea nu e definitivă și poate fi atacată cu apel”, a declarat avocatul Sabin Gherdan.






