Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Deva, cu sprijinul Biroului de Ordine Publică, a dus la identificarea și depistarea unui bărbat bănuit că ar fi sustras o borsetă dintr-un autoturism parcat în municipiu. În urma cercetărilor, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
La data de 4 noiembrie 2026, în jurul orei 17:20, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la comiterea unui furt într-o parcare de pe strada Carpați, din municipiul Deva.
Din primele verificări a reieșit că, în jurul orei 13:25, o persoană necunoscută ar fi profitat de neatenția proprietarului și ar fi sustras o borsetă de culoare neagră, lăsată pe oglinda laterală stângă a autoturismului. În interior se aflau un telefon mobil, documente, carduri bancare și suma de 1.400 de lei.
Prejudiciul total a fost estimat la aproximativ 2.500 de lei.
În urma activităților investigativ-operative și a administrării mijloacelor de probă, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul celor de la Biroul de Ordine Publică, au reușit să identifice persoana bănuită de comiterea faptei.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Deva, față de care a fost dispusă măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Cel în cauză urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, cu propuneri legale.
Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, pe parcursul întregului proces penal.
Recomandări preventive din partea polițiștilor:
Pentru a evita să deveniți victime ale furturilor, polițiștii vă recomandă:
• Nu lăsați la vedere, în autoturisme, genți, borsete, telefoane mobile, portofele sau alte bunuri de valoare, nici măcar pentru perioade scurte.
• Nu depozitați bunurile personale pe oglinzile laterale, plafonul sau alte suprafețe exterioare ale autoturismului.
• Asigurați-vă că ați încuiat autoturismul chiar și atunci când vă îndepărtați pentru câteva momente.
• Păstrați documentele și cardurile bancare în locuri sigure și nu notați codul PIN pe card sau în apropierea acestuia.
• Dacă observați persoane sau comportamente suspecte în parcări, sesizați poliția.
• În cazul în care ați fost victima unei infracțiuni, anunțați de îndată poliția și evitați să modificați locul faptei înainte de sosirea echipajelor.






