Spitalul Județean de Urgență Deva ar putea avea o linie de gardă pentru cardiologie intervențională, astfel încât pacienții care suferă un infarct să poată beneficia de intervenții de specialitate fără să mai fie transferați la spitalele din Timișoara sau Cluj-Napoca. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a declarat că va discuta cu managerul unității medicale pentru identificarea unei soluții în acest sens. Totodată, acesta a vorbit despre atragerea medicilor specialiști, investițiile viitoare și planurile de înființare a unei secții de oncologie și radioterapie la Deva.
Una dintre problemele importante ale sistemului medical din județul Hunedoara rămâne asigurarea intervențiilor de urgență pentru pacienții care suferă un infarct miocardic. Deși Spitalul Județean de Urgență Deva beneficiază de o sală de cateterism cardiacă, dotată cu angiograf, lipsa unei linii de gardă pentru cardiologie intervențională face ca pacienții care au nevoie de astfel de proceduri în afara programului să fie transferați către centre medicale din alte județe.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a fost întrebat despre această situație, în condițiile în care timpul de intervenție este esențial în cazul unui infarct. Distanța până la centrele medicale din Timișoara sau Cluj-Napoca poate însemna ore prețioase pentru pacienți, iar transportul aerian nu reprezintă întotdeauna o alternativă, în special pe timpul nopții.
Laurențiu Nistor a amintit eforturile făcute pentru dotarea Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva și a precizat că, la momentul punerii în funcțiune a angiografului, unitatea medicală nu dispunea de medici specializați pentru efectuarea coronarografiilor și a procedurilor de montare a stenturilor.
Pentru a rezolva această problemă, conducerea Consiliului Județean a încheiat colaborări cu doi profesori universitari, unul din Cluj și unul din Timișoara, care au venit să lucreze la Deva. În paralel, medicii spitalului au fost trimiși la specializare la Timișoara.
„Sunt mândru că am reușit să facem această investiție la Secția de Cardiologie. Când spuneam că îmi doresc să aduc un angiograf la Deva, mulți nu credeau că este posibil, pentru că vorbim despre o investiție foarte costisitoare. Am reușit să aducem aparatura necesară și să dotăm secția cu echipamente performante. La început nu aveam medici specializați pentru efectuarea coronarografiilor și montarea stenturilor. Am încheiat un contract cu doi profesori, unul din Cluj și unul din Timișoara, cărora le mulțumesc că au acceptat să vină să lucreze la Deva. În același timp, medicii noștri au fost trimiși la specializare la Timișoara, iar astăzi lucrează pe cont propriu și se descurcă foarte bine”, a declarat Laurențiu Nistor.
Linie de gardă pentru intervențiile în caz de infarct
Întrebat dacă există posibilitatea organizării unei linii de gardă care să asigure intervențiile de cardiologie intervențională și în afara programului obișnuit, președintele Consiliului Județean a recunoscut că aceasta este o necesitate și a anunțat că va discuta cu managerul spitalului pentru găsirea unei soluții.
„Distanța de la Deva până la Timișoara sau Cluj este foarte mare și putem salva vieți aici, la noi, la Deva. Mai ales că avem deja sala, aparatura necesară și medici specializați în acest domeniu. Vreau să discut cu managerul Spitalului Județean pentru a găsi posibilitatea organizării unei linii de gardă. Sper să identificăm, în cel mai scurt timp, o soluție pentru ca pacienții să poată beneficia de aceste intervenții aici, în județ”, a afirmat Laurențiu Nistor.
O nouă sală de operație pentru neurochirurgie și planuri pentru oncologie și radioterapie
Un alt subiect important vizează atragerea medicilor performanți la Spitalul Județean de Urgență Deva, în contextul investițiilor realizate în ultimii ani, dar și al unor intervenții medicale deosebite efectuate aici.
Printre acestea se numără o premieră pentru județul Hunedoara: o intervenție complexă de chirurgie spinală, realizată de medicul specialist neurochirurg Erik Groza, care a durat aproximativ nouă ore și a presupus stabilizarea coloanei vertebrale cu șuruburi și implant intervertebral.
Laurențiu Nistor a declarat că este important ca medicii valoroși să găsească în spital condițiile necesare pentru a-și desfășura activitatea și a dezvăluit că, în urma unei discuții cu medicul Erik Groza, a promis realizarea unei noi săli de operație, investiție pe care intenționează să o concretizeze anul viitor.
„Sunt mândru că avem asemenea specialiști. L-am invitat pe domnul doctor Groza la o discuție și mi-a prezentat mai multe lucruri de care are nevoie pentru a-și desfășura activitatea în condiții cât mai bune. Mi-a solicitat inclusiv amenajarea unei săli de operație, iar acest lucru îl voi realiza anul viitor. Orice medic specialist valoros care dorește să vină la Deva este binevenit. Îi vom primi cu drag și vom încerca să îi asigurăm condițiile necesare pentru a profesa”, a precizat președintele CJ Hunedoara.
Acesta are in plan și un alt proiect important pentru sistemul medical hunedorean: înființarea unei secții de oncologie și radioterapie, astfel încât pacienții diagnosticați cu afecțiuni oncologice să nu mai fie nevoiți să se deplaseze în alte centre universitare pentru tratamente.
„Nu pot spune niciodată că sunt mulțumit și că nu mai avem nimic de făcut. Mai sunt multe investiții pe care mi le doresc. Vreau să mă ocup de înființarea unei noi secții de oncologie și radioterapie, care în prezent nu există în județ. Îmi doresc să oferim pacienților posibilitatea de a beneficia de tratamente aici, acasă, fără să mai fie nevoiți să meargă la Cluj sau la Timișoara. Când faci lucruri pentru oameni, nimic nu este prea greu și nimic nu este prea mult”, a declarat Laurențiu Nistor.
Salariile și condițiile de muncă, importante pentru atragerea medicilor
Una dintre cele mai mari provocări ale sistemului sanitar este atragerea și păstrarea medicilor în spitalele publice. În condițiile în care investițiile în infrastructură și aparatură medicală nu garantează automat și prezența specialiștilor, președintele Consiliului Județean consideră că nivelul salarizării și condițiile de muncă au un rol esențial.
Laurențiu Nistor a amintit de perioada în care au fost majorate salariile medicilor, măsură despre care spune că a contribuit la întoarcerea unor cadre medicale din străinătate. Acesta a relatat o experiență dintr-o deplasare în Grecia, unde două familii de medici români l-au întrebat dacă informațiile privind creșterea salariilor din România sunt reale.
„În primul rând, salariile medicilor trebuie să fie foarte bune. Nu putem trata această profesie la fel ca pe oricare alta, pentru că medicii au o responsabilitate uriașă. Îmi amintesc că, după majorarea salariilor, am fost într-o delegație în Grecia, pe vremea când eram deputat. Când au aflat că suntem un grup de parlamentari din România, două familii de medici români au venit să ne întrebe dacă este adevărat că salariile medicilor vor crește. Le-am confirmat acest lucru, iar răspunsul lor m-a surprins. Mi-au spus că, dacă informația se confirmă, se vor întoarce în țară, pentru că aici au condiții mult mai bune și își pot asigura cele necesare”, a povestit Laurențiu Nistor.
În opinia sa, pe lângă salarizare, contează și condițiile de lucru, dotările spitalelor, dar și modul în care medicii își tratează pacienții.
„Medicii trebuie să aibă condiții bune pentru a-și desfășura activitatea, dar și responsabilitatea de a se comporta corespunzător față de pacienți. Oamenii care ajung într-un spital trebuie tratați cu respect și profesionalism. Îmi doresc ca fiecare pacient care vine la Spitalul Județean din Deva să fie mulțumit de serviciile primite”, a mai spus președintele Consiliului Județean Hunedoara.






